Un român îi șochează pe britanici cu brutalitatea sa. A fost filmat când îl împinge afară din ambulanță pe paramedicul care, culmea, avea grijă de el. Iar faptele grave de care este acuzat sunt mult mai multe. Camerele de supraveghere instalate pe mașina de salvare au surprins pas cu pas episodul violent de care se face vinovat un român în vârstă de 40 de ani.
Acesta l-a agresat, prima dată, în ambulanță pe paramedicul care avea grijă de el. L-a împins apoi cu o forță atât de mare, încât acesta s-a prăbușit, rănit, pe asfalt. Acolo a și fost abandonat de bărbatul român, care a încercat să fugă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Românul se află în custodia polițiștilor londonezi
Șoferul ambulanței a sunat imediat la numărul unic de urgență, iar pacientul agresiv fost reținut la scurt timp de polițiștii londonezi. Așa au aflat
„A fost foarte dureros. Mă durea atât de tare, încât am crezut că mi-a rupt mâna. Era o durere acută, apoi am amețit! Mă bucur că a ajuns în fața justiției. Asta le amintește tuturor că este inacceptabil să fim tratați așa de către pacienți. Astfel de comportamente agresive trebuie să înceteze!”,
a spus paramedicul.Agresorul, un cetățean român recidivist în Anglia, cu un istoric lung de infracțiuni, a fost obligat să-i plătească paramedicului despăgubiri. Iar serviciul de ambulanță din Londra folosește aceste imagini acum într-o campanie împotriva agresării cadrelor medicale din echipajele de salvare.