Aceasta vorbește despre copilăria petrecută în Bucovina, despre visurile pe care le avea când cutreiera dealurile alături de frații săi, despre momentele în care a fost aproape să renunțe la muzică, dar și despre regrete, dezamăgiri și speranțele pe care le păstrează pentru viitor.
Angelica Flutur, confesiuni despre copilărie, dezamăgiri și speranță, în emisiunea „În oglindă”, cu Mihai Ghiță, la Kanal D2
Drumul spre succes nu a fost lipsit de obstacole.
„Am înghețat instant. Eram în București, în tramvai, nu știu unde mă duceam... Am înghețat instant la telefon și am spus: «Până aici mi-a fost». Așa eram de conștientă de gafa pe care am făcut-o, că tremuram, nu puteam să respir...
Născută la Câmpulung Moldovenesc și crescută în satul Ciumârna, din Bucovina, Angelica Flutur a absolvit Facultatea de Silvicultură din Suceava, însă a ales să-și urmeze pasiunea pentru muzica populară. A debutat în 2005, iar cântecul bucovinean a devenit cartea sa de vizită.
În spatele visului de a-și cânta bucuriile și tristețile pe scenă s-a aflat mereu chipul blând al bunicii sale, cea care i-a încurajat pasiunea pentru cântec și a susținut-o să-și urmeze drumul artistic.
„Când sunt pe scenă, numai la ea mă gândesc. Când cânt și curge așa prin mine cântecul și muzica și curg apele pe mine, nu m-aș mai opri. Bunica mea a iubit atât de mult cântecul și jocul”, mărturisește Angelica Flutur.
Artista povestește cu emoție și despre relația cu soțul său, Cătălin. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere și au decis să se căsătorească la scurtă vreme după ce s-au cunoscut. Împreună au construit o familie frumoasă și speră ca viața să le împlinească și cel mai mare vis.
„Am înțeles amândoi că putem să ne trăim viața frumos, cu speranța că, poate, într-o bună zi ne va da Dumnezeu un copil.
Nu ratați o confesiune emoționantă despre rădăcini, speranță, credință și iubire sâmbătă, de la ora 22:00, la Kanal D2, într-o nouă ediție a emisiunii „În oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță.