Florin Piersic a fost adus marți, la Institutul de boli infecțioase Matei Balș din Capitală, după ce a fost adus cu un avion SMURD. Celebrul actor, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat de la Cluj-Napoca la București, la cererea familiei. Conducerea instituției a anunțat că starea actorului de sănătate este una stabilă și este internat pe o secție normală.
Cât a fost internat în Institutul Inimii din Cluj, Florin Piersic a fost evaluat de mai mulți medici specialiști. El a fost supus unei operații, chiar în prima zi de Paște. Actorul a suferit o intervenție de extragere a sondelor unui stimulator cardiac pe care îl avea. Medicii care l-au operat pe Florin Piersic au explicate care era starea acestuia de sănătate.
„Infecția care era localizată la genunchi și care a fost tratată la Spitalul Militar, s-ar fi extins la nivelul inimii.
Nu s-a impus o intervenție chirurgicală imediată, am evaluat situația, am considerat că în câteva zile după ce facem o încărcare cu antibiotice potrivită, urma să i se scoată și acele sonde din inimă”,
Medicul care l-a operat pe Florin Piersic, primele declarații
Inițial, Florin Piersic a fost tratat cu antibiotice, însă evoluția sa a fost una lent favorabilă.
„Situația era a unui pacient cu septicemie, cu o infecție generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularități, și anume două zone protetice: proteză de genunchi și material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui. Este un principiu cunoscut în medicină faptul că materialele proteice nu se pot apăra împotriva infecțiilor”, a declarat medicul care l-a operat pe Florin Piersic, în cadrul unei conferințe de presă.
Medicul a mai adăugat că starea de sănătate a lui Florin Piersic a fost „ameliorată”, în urma intervenției. Adrian Molnar, directorul medical al Institutului Inimii, prezent la aceeași conferință, a mărturisit actorul este „într-o situație destul de severă”, iar această infecție i-ar putea pune viața în pericol.