Avertismentele severe precum cele de pe pachetele de țigări ar putea fi puse și pe caserolele cu carne. Specialiștii din străinătate speră că astfel de etichete înspăimântătoare vor reduce consumul produselor de origine animală, iar decizia se bazează pe mai multe studii care arată că acest obicei poate avea efecte nocive asupra sănătății. La noi, oamenii spun că nici un avertisment nu-i va face să își schimbe dieta cu care au crescut.
„Cu fumatul au pus etichetele alea, credeți că se lasă cineva de fumat? Românul este învățat cu carnea, cu grătarul și nu-l văd eu să se ducă undeva să uite, să citească o etichetă”, „Nu, nu m-ar face să renunț că
Produsele din carne ar putea fi etichetate. Ce spun specialiștii
Produsele din carne ar urma să fie etichetate cu diverse poze în care să se semnaleze ca un consum prea mare ar putea duce la cancere sau alte boli cardiovasculare. Un studiu realizat în Marea Britanie a constatat că utilizarea unor etichete de avertizare similare celor de pe pachetele de țigări ar putea avea un impact asupra reducerii consumului de carne.
„În mod clar că ar induce o spaimă în opinia publică. Consumul de carne este până la urmă absolut indispensabil pentru o viață sănătoasă și nicidecum nu putem să asimilăm consumul de carne cu fumatul sau consumul de alcool”, a declarat Daniel Buda, europarlamentar.
„Carnea nu dăunează, doamnă. Țigara da, dar carnea nu”, a mai spus o româncă.
Nutriționiștii spun că riscăm să ne îmbolnăvim doar dacă exagerăm cu mesele bogate în carne. „Consumul de carne roșie, unde există cele mai mari riscuri atunci când se consumă cantități mari și într-un mod frecvent, acolo indicațiile sunt de a nu depăși o frecvență de două ori pe săptămână și o cantitate care să nu depășească 150-200 de grame”, a declarat Șerban Damian, nutriționist. Un european consumă în medie 45 de kilograme de carne pe an.