Brigitte Pastramă este tot mai aproape de a își trăi visul cu ochii. În ultimele luni, Brigitte și Florin Pastramă au muncit pe brânci pentru a își finaliza noua locuință din Dubai, care a costat 400.000 de euro. Bruneta a obținut și rezidența acolo și se simte mai împlinită ca niciodată. Ea a împărtășit recent cu fanii de pe Instagram primele imagini cu locuința ei, care este aproape gata. În curând, Brigitte și Florin Pastramă se vor muta în vila în care au investit atât sute de mii de euro, dar și mult timp,

nopți nedormite și lacrimi.

„Mulțumesc Domnului că mi-a ascultat rugăciunile și, după șase luni de plâns, intru acum în casa mea. E aproape gata! Mai este însă de lucru. Eu sunt ocupată cu renovarea de dimineața și până noaptea la ora 22, în fiecare zi. După 10-15 august vin în România, sper să terminăm până atunci”, a declarat Bigitte Pastramă, pentru Click!

Brigitte Pastramă, primele imagini cu locuința din Dubai: „E o casă mică, că nu ne-am permis mai mult”

Brigitte Pastramă a distribuit un clip pe rețelele de socializare, unde se poate observa că noua ei locuință este pe punctul de a fi gata. Fanii nu au putut să nu remarce faptul că noua vilă nu se compară cu cea pe care o au în România.

Bruneta a recunoscut că noua ei casă nu este foarte mare, având doar două dormitoare, un living și trei băi. În această perioadă, Brigitte și Florin Pastramă au locuit în hotel, deoarece chiriile sunt prea scumpe în Dubai.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Brigitte Pastrama (@brigitte_pastrama)

„Mi-am cumpărat casa acolo în noiembrie, anul trecut, de la un proprietar, doar că este o comunitate nouă.

E foarte centrală casa, nu este foarte mare, dar nu terminaseră branșamentul la utilități și ne-au tot ținut câteva luni în hand-over.

Am puțin 200 de metri de curte, am doar două dormitoare, un living și trei băi. Nu e o casă mare, e o casă mică, că nu ne-am permis mai mult. Casa din Pipera este mult mai mare, are și piscină”,

a mai declarat Brigitte Pastramă, pentru sursa citată mai sus. 

Brigitte Pastramă, motivul pentru care a decis să se mute în Dubai: „Am decis să renunț la viața publică din România, la absolut tot”

Brigitte Pastramă a luat decizia de a renunța la viața publică din România, însă nu și la afacerile pe care le are în țară, însă de care se ocupă soțul ei. Ea a mărturisit că motivația principală din spatele acestei decizii a fost dorința ca fiica ei, Sara, să studieze într-o țară cu mai multe oportunități și mai sigură.

„Am decis să renunț la viața publică din România, la absolut tot. Nu am renunțat la business, dar l-am lăsat pe Florin să se ocupe mai mult de el. Aici am o mașină superbă, o casă mare. Am vrut ca fetița mea să studieze într-o țară unde nu există substanțe interzise și nu are acces la alcool. O să împlinească 16 ani, e adolescentă și nu îmi doresc să trec prin toată experiența prin care am trecut cu Robi, pe care l-am păzit ca pe o turmă de iepuri când a avut 14-15-16 ani. Din septembrie o să stăm mai mult acolo pentru că trebuie să am grijă de ea, nu pot să o las cu o bonă acolo”, a dezvăluit vedeta, pentru Ego.ro.