Fanii îndrăgitului serial “Dragoste și speranță” vor fi surprinși astăzi de evenimentele care se vor derula în noul episod al producției, ce va fi difuzat de la ora 19:00, la Kanal D2.
Naciye nu mai are cale de scăpare atunci când fratele său primește rezultatul testului ADN, care dovedește că Zeynep este fiica lui. Bulent, extrem de dezamăgit de uneltirile surorii sale, va lua o decizie care o va surprinde pe aceasta.
Zeynep se află la răscruce. Pe de o parte, ar dori să rămână în casa familiei Guralp, alături de cel pe care-l cunoaște drept <unchiul> Bulent, dar pe de altă parte, vrea să scape de toate problemele apărute din cauza soției acestuia și a fiicei lor, Melis. Deși Ege o asigură că nu renunță la dragostea lor, Zeynep vrea să încheie acest capitol din viața sa.
Elif și Kuzey sunt tot mai apropiați, fapte remarcate de însăși Handan, care nu renunță până nu o va alunga pe rivala sa din viața logodnicului ei. Acuzată de un furt pe care nu l-a comis, Elif va lua o decizie care-l va întrista pe Kuzey.
Își va ierta, oare, Bulent sora pentru uneltirile la adresa fiicei sale Zeynep, ce este dispusă să facă Elif, în numele dragostei, și ce adevăr va afla Feraye, referitor la fiica sa, puteți afla astăzi, de la ora 19:00, într-un nou episod din
serialul “Dragoste și speranță”, difuzat numai la Kanal D2.