Fostul campion a dus o luptă îndelungată cu o afecțiune gravă, care i-a pus viața la grea încercare în ultimii ani. Mihai Leu, fost campion atât în box, cât și în raliuri, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat de urgență cu elicopterul la Spitalul Fundeni din Capitală, în urmă cu câteva zile. El a fost internat în stare gravă la secția de Terapie Intensivă, aflându-se în comă indusă.
Astăzi, România se desparte de unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți sportivi ai săi. Mihai Leu, fost campion mondial la box și campion național în raliuri, a încetat din viață la 56 de ani.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața.
Când va fi înmormântat Mihai Leu?
Cei dragi lui Mihai Leu i-au fost alături în permanență și s-au rugat neîncetat pentru vindecarea sa. Din păcate, boala nemiloasă a învins, iar fostul sportiv s-a stins din viață marți seară, pe 1 iulie. Familia se ocupă acum de pregătirile pentru înmormântare, urmând să-l conducă pe ultimul drum.
Citește și: Cine este Andrei, românul care și-a pierdut viața la finala Nations League? Bărbatul a căzut din tribune
Corpul neînsuflețit al lui Mihai Leu se află în prezent la Spitalul Fundeni, de unde urmează să fie preluat în cursul acestei zile. Sicriul cu trupul fostului campion va fi transportat în Hunedoara, orașul în care s-a născut, iar ceremonia de înmormântare este programată pentru ziua de vineri.
„Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”, este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu.