Creatorul de pantofi nu a rămas în relații bune cu Iulia Albu și nu a dorit să păstreze niciun obiect care să îi aducă aminte de ea, inclusiv pantofii sau rochia de mireasă purtată de aceasta în ziua nunții lor.
Ce a făcut Mihai Albu din verigheta fostei soții, după divorț
Mihai Albu a declarat că fosta sa soție i-a returnat verigheta după divorț, iar el a topit-o, considerând că, dacă o căsnicie nu funcționează, verigheta trebuie înapoiată. El a primit verigheta la aproximativ doi ani după despărțire.
„Verigheta mi-a dat-o înapoi. Nu cred că o mai am. Parcă am topit-o și am făcut ceva din ea. Eu așa știu, că dacă o căsnicie nu merge, se dă înapoi. Am primit-o la vreo doi ani după divorț.
Mihai Albu a spus că nu mai știe nimic despre pantofii sau rochia de mireasă a fostei sale soții. Pantofii au fost expuși câțiva ani până s-au deteriorat, iar rochia, realizată de Rita Mureșan, nu îi mai este familiară. În privința mașinii, a precizat că aceasta a fost a firmei, nu a fostei soții, deși a fost cumpărată pentru a fi condusă de ea.
Mașina a fost ulterior vândută pentru piese deoarece ajunsese într-o stare foarte rea.„De pantofi nu mai știu nimic. De rochie habar nu am. Din ce-mi amintesc, pantofii au fost expuși câțiva ani după nuntă până s-au ponosit.
Mihai Albu nu a rămas într-o relație bună cu Iulia Albu, după divorț
Mihai Albu a dezvăluit că a depus o plângere împotriva fostei sale soții la Autoritatea Tutelară, iar Iulia Albu a fost supravegheată timp de un an și jumătate.
„Acum patru-cinci ani, am cerut monitorizare la Autoritatea Tutelară, timp de un an de zile și jumătate. S-a ținut cât de cât. Dar n-au luat nicio măsură. Acum a crescut fata. Am sesizat doar că nu se respectă programul cu Mika. Anul acesta a stat doar trei zile la mine, în vacanță, iar vara trecută deloc. Niciodată n-am luat-o în afara programului. Eu n-am solicitat asta, ci doar să respecte programul. Ideea era că atunci când își dorește, s-o lase să vină oricând la mine. Eu vorbesc cu copilul să ne vedem, ea îmi zice ok, dar întâi să vorbească cu mami. Iar apoi nu mai vine” a adăugat Mihai Albu.