Autoritățile trebuie să pregătească procedura de extrădare pentru interlopul Anaser Duduianu ca să îl poată aduce înapoi în România. Unul dintre liderii clanului Duduianu, aflat pe lista „Most Wanted” a polițiștilor, a fost arestat în Statele Unite ale Americii. Interlopul era dat în urmărire internațională, fiind acuzat de șantaj și tâlhărie într-un dosar în care printre victime se numără și cântăreți de manele.
Citește și: Poliția confirmă! Florin Duduianu, zis și Anaser, a fost arestat în Los Angeles
Florin Duduianu, zis Anaser, este unul dintre principalii lideri ai clanului Duduianu. Interlopul era căutat încă de acum trei ani de polițiști pentru acuzații de șantaj și tâlhărie. S-a refugiat ilegal pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, unde ar fi ajuns în vizorul agenților americani, după ce ar fi fost implicat în diverse infracțiuni. Zilele trecute, Anaser Duduianu împreună cu soția lui au fost opriți în trafic pe o stradă din Los Angeles.
Interlopul a fost imediat arestat atunci când autoritățile de peste ocean au văzut că figura lui era pe lista „Most Wanted” și a fost dat în urmărire internațională. Anaser este acuzat că împreună cu alți membri ai clanului Duduianu ar fi jefuit mai mulți lăutari, cărora le-ar fi perceput taxe de protecție sau i-ar fi pus să cânte la diverse evenimente, unde onorariile ar fi pus încasate exclusiv de liderii clanului.
Printre victime se numără și Florin Salam, de la care interlopii ar fi obținut nu mai puțin de 200.000 de euro, spun procurorii.Fugit din țară, Anaser Duduianu nu se ascundea de ochii autorităților
De peste ocean, îmbrăcat într-un tricou pe care scrie, întâmplător sau nu, Los Angeles, Duduianu comenta acuzațiile din dosar în fața urmăritorilor săi. „Promit și jur pe familia mea care o iubesc ca pe ochii mei. Atât de mult am să lupt și am să mă chinui până când va ajunge pe mesele de la drepturile omului CEDO. O să ajung unde nu a ajuns nimeni din România”, spunea Anaser Duduianu.
Chiar dacă a fugit din țară, interlopul nu se ascundea de ochii autorităților. Pe rețelele de socializare, Anaser Duduianu făcea adesea transmisiuni live înconjurat de palmierii din California.
Autoritățile din România trebuie să facă acum demersurile pentru ca interlopul să fie adus înapoi în țară. El nu va fi extrădat însă până nu își va ispăși pedepsele pentru infracțiunile comise în Statele Unite.