Scenariul captivant, ritmul alert al acțiunii și distribuția de excepție au făcut ca producția „Ai nimănui” să fie una dintre principalele modalități prin care românii aleg să se detașeze de cotidian la finalul zilei. În același timp, modul în care a fost primit serialul le-a dat ocazia multor tineri talentați să câștige un loc în inimile telespectatorilor și să se afirme în industrie. Unul dintre personajele care se remarcă în mod deosebit este frumoasa Doğa Bayram, cea care îi dă viață personajului Zeliha.
Cine este Doğa Bayram, actrița care joacă rolul Zeliha în serialul „Ai nimănui”, de la Kanal D
Actorie, social media, modă, baschet, echitație, muzică și economie, iată doar o parte din mixul de pasiuni și preocupări care alcătuiesc universul actriței Doğa Bayram. Tânăra s-a născut pe 14 mai 2002, la Biga, districtul Çanakkale, Turcia. În perioada liceului, pasionată fiind de cântec și dans, și-ar fi dorit să urmeze Conservatorul, dar nu a avut această șansă.
Studiile superioare pe care le urmează, în prezent, sunt într-un cu totul alt domeniu. Doğa a avut pe lista scurtă a opţiunilor Administrarea Afacerilor, Relații Internaționale și Economia Muncii, de unde a ales până la urmă ultima variantă.
Pe lângă faptul că este foarte talentată când vine vorba despre muzică și actorie, Doğa a obținut rezultate importante și în domeniul baschetului, sport pe care l-a descoperit în copilărie. Chiar dacă în prezent nu mai joacă într-o echipă, îi place ca uneori să bată mingea cu prietenii săi sau să meargă la meciuri.
Înainte de a fi actriță, tânăra s-a remarcat în social media, unde are o comunitate puternică. „ Am început să folosesc rețelele sociale de la o vârstă fragedă. Când mă plictiseam, luam chitara, cântam și postam ”, își amintește Doğa. Nu m-am gândit niciodată ce fel de comentarii voi primi. De aceea, pentru mine, social media nu este nici scop și nici doar un instrument, ci este un <prieten> care mi-a fost mereu alături ”, a adăugat Doğa.
Referitor la compozițiile muzicale proprii, pare că tânăra are momentan o relație relaxată cu muzica, dar nu exclude ca planurile să devină ceva mai serioase în timp. „ Am încercat la un moment dat să scriu versuri. Nu am avut niciodată dorința de a scoate o piesă muzicală. Dacă se va întâmpla sau nu în viitor, orice este posibil ”, spune Doğa în interviul pentru Aksam.
Tot de pe conturile ei de social media se remarcă faptul că pozează în ținute foarte bine puse la punct, este pasionată de călătorii, vizitează muzee, îi place să facă mișcare și să se bucure de bunătăți în cafenele și restaurante alături de oamenii dragi pe care, însă, îi ține „ascunși”.
„ Grijulie ca o mamă ”, așa descrie Doğa, într-un interviu pentru UGM Universe, personajul pe care îl interpretează în serialul „Ai nimănui”. Zeliha, un rol greu, este o tânără cu cu un caracter puternic, care se învinovățește pentru moartea părinților. Oricât de mari ar fi provocările se confruntă, ea nu se clatină în fața dificultăților și ar face orice pentru frații săi.
Întrebată de o jurnalistă a publicației Aksam cum se raportează la comentariile din social media cu privire la rolul său din serialul „Ai nimănui”, Doğa spune că nu le ignoră, dar nici nu se lasă afectată de ele. Actrița ia încalcul faptul că orice comentariu ar putea fi constructiv pentru cariera sa de actriță: „ Fie c ă sunt negative sau pozitive, toate comenatriile îmi sunt, în general, de folos. Este foarte important pentru orice actor ca ulterior să poată pună în practică aceste lucruri.(...) Ca să nu fiu afectată de comenatrii și în același timp să pot arăta că îmi pasă de public, mă gândesc la ceea ce pot face mai bine ”, a declarat Doğa pentru Aksam.
Pe parcursul său profesional, ea a primit sprijin constant din partea familiei și a prietenilor. „ Nu am rămas niciodată cu griji sau îndoieli. Nu am spus niciodată < mi-aș fi dorit să fi făcut altceva> ”, a mărturisit Doğa pentru Aksam.
Zeliha-Yusuf este unul dintre cuplurile foarte apreciat din serial. Chimia dintre personaje bucură și în același timp intrigă foarte tare fanii serialului. Tot în interviul pentru Aksam, Doğa a vorbit despre ceea ce face relația să pară autentică pe platou, dar și despre frumoasa colaborare cu Enes Koçak, actorul care îl interpretează pe Yusuf. „ Între Zeliha și Yusuf există, în opinia mea, o relație sinceră, lipsită de interese, iar acest lucru este pe placul publicului. Până la urmă, locul și momentul în care s-au cunoscut sugerează într-un fel acest lucru. Cu Enes ne distrăm foarte mult nu doar la filmări, ci și în afara platoului. Este o persoană plăcută și are un caracter frumos ”, consideră Doğa.