Laura Cosoi a devenit mamă pentru a patra oară recent, iar odată cu venirea unui nou membru în familie, responsabilitățile ei s-au amplificat. Blondina admite că are nevoie de suport pentru a se ocupa de cele patru fetițe ale sale: Rita, Vera, Lara și Aida.
Cine o ajută pe vedetă
Laura Cosoi a explicat pe rețelele de socializare că, în ciuda ajutoarelor pe care le are – inclusiv soțul ei Cosmin, care o sprijină mult chiar dacă lucrează, părinții lui care sunt alături de ei temporar și o persoană care se ocupă de curățenie, gestionarea tuturor responsabilităților rămâne provocatoare.
Ea a recunoscut că uneori a fost singură cu sarcinile, ceea ce a fost dificil, mai ales cu cea mică care stă la sân constant și cu Lara, care a renunțat recent la scutec. În plus, a menționat că trebuie să fie atentă la nevoile celor mari și că este important să abordeze situația cu umor și răbdare, mai ales când lipsa somnului face totul și mai complicat.
Citește și: VIDEO Inundații și vijelii în vestul Europei! Elveția este cea mai afectată
„Că veni vorba de ajutor, toată lumea mă întreabă și despre treaba asta. În acest moment de bază este Cosmin, care mă ajută foarte mult fetele, deși lucrează. Sunt și părinții lui alături de noi pentru câteva zile, apoi vor pleca înapoi la Mureș. Am pe cineva care mă ajută la curățenie, deci nu sunt fără ajutoare.
Ce a postat Laura Cosoi, după naștere
După naștere, Laura Cosoi a împărtășit pe rețelele de socializare un mesaj în care a relatat că fiica ei nou-născută i-a apărut în vis, dezvăluindu-i atât momentul venirii sale, cât și numele pe care îl va purta.
„Duminica dimineata eram la slujba si cand am iesit, i-am spus lui Cosmin: “Ce special mi se pare sa nasti un copil in zi sfanta de duminica!”. Cateva ore mai tarziu, in noaptea de 28 iulie, s-a nascut Aida, natural, cu 4100 g si 54 cm. Am stiut ca va face parte din viata noastra inca de acum doi ani, cand mi-a aparut in vis si mi-a spus ca o sa vina, ca este fetita noastra si ca se numeste Aida.”, este mesajul transmis de actriță pe rețelele de socializare.