Valentina, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită pe 22 septembrie într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești, din județul Vâlcea. În acest caz, procurorii au deschis un dosar pentru omor, iar iubitul tinerei, în vârstă de 30 de ani, este principalul suspect și a fost dat în urmărire după emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă. Vlad Băltățeanu rămâne în centrul anchetei după moartea Valentinei, iar oamenii legii încearcă să refacă pas cu pas orele dinaintea descoperirii trupului tinerei.
Ce au surprins anchetatorii pe imaginile de supraveghere
Anchetatorii au încercat să stabilească deplasarea autoturismului despre care există informații că ar fi fost folosit de principalul suspect. Imaginile video reprezintă una dintre piesele importante ale anchetei, întrucât pot oferi indicii despre traseul urmat și despre eventualele persoane care s-ar fi aflat în apropierea mașinii.
Potrivit cancan.ro, imaginile analizate până în prezent îl surprind pe Vlad Bălțățeanu singur la volan în momentul în care autoturismul se deplasează către râul Olt.
Acest lucru nu exclude posibilitatea că o altă persoană să fi fost implicată în alte momente. Ulterior, el ar fi mers cu mașina până la Sibiu, unde ar fi abandonat autoturismul. Surse citate în materialele despre caz susțîn că Vlad ar fi apelat apoi la un prieten pentru a-l transporta în Ungaria, după ce mașina s-ar fi defectat.Amicul l-ar fi transportat fără să știe că era căutat în legătură cu dispariția și moartea Valentinei. Când a aflat despre anchetă și despre faptul că Vlad Bălțășeanu era căutat pentru crimă, sibianul s-ar fi prezentat în fața organelor de cercetare penală.
Polițiștii au analizat înregistrări de pe traseul dintre locuința din județul Vâlcea
Potrivit informațiilor din anchetă, momentul crimei ar fi fost cuprins între orele 03:00 și 07:00 dimineața. Intervalul este verificat în detaliu. Sunt căutate imagini, mărturii și alte probe care pot indică momentul tragediei și pot clarifica modul în care trupul Valentinei a fost transportat până la râu.
"La dată de 22.09.2026, IPJ Vâlcea a dispus darea în atenție a numitului Băltățeanu Gheorghe Vlădut, cetățean român, sex M, născut la 19 aprilie 1996, domiciliat în Com.
Tomșani, sat Mirești, str. Mirești, nr.35, jud. Vâlcea. Persoană este suspectă de comiterea infracțiunii de omor. Se solicită tuturor structurilor operative că, în cazul identificării, depistării sau obținerii de date privind locația acesteia, să procedeze cu maximă prudență, conform procedurilor legale, și să informeze de urgență IPJ Vâlcea – Centrul Operațional 0758100647”, a transmis IPJ Vâlcea.