După membrii familiei, prietenii sunt cele mai importante persoane din viața noastră și, în multe cazuri, sunt cei cu care ne împărtășim cele mai intime gânduri sau probleme pe care ne vine greu să le discutăm cu cei din casă. Atunci când te îndrăgostești, spre exemplu, cel mai probabil prima persoană care află este un prieten apropiat. Este mai simplu să vorbești cu el decât cu ai tăi... Însă prietenii există în viața noastră și pentru momente mai puțin fericite și tragedii. Îi vrem alături de noi, avem nevoie să vorbim cu ei, așteptăm idei și gesturi salvatoare.

La rândul lor, prietenii noștri pot avea probleme, iar noi trebuie să-i susținem.

Iată cum poți să-ți ajuți un prieten care trece printr-o perioadă grea:

Încurajează-l

Spune-i că totul va fi bine, că va trece și peste asta și că lucrurile vor reveni la normal. În funcție de situația cu care se confruntă, s-ar putea să-ți găsești cu greu cuvintele, dar fă un efort pentru el, documentează-te, vezi ce trăiri și sentimente implică problema pe care o are, apelează la cei mai înțelepți decât tine și identifică citate motivaționale potrivite pentru situația în care se află. Un astfel de citat poate fi extrem de încurajator și îl poate ajuta să vadă problema pe care o are cu alți ochi, să capete încredere că lucrurile se vor așeza pe făgașul normal. În multe situații de acest gen, oamenii apelează la citate motivaționale celebre în limba engleză, care parcă au un mesaj mai puternic. Este un prim pas pe care îl poți face pentru prietenul care ți-a fost alături și acum are el nevoie de tine.

Ascultă ce are de spus

Acordă-i timpul necesar pentru a povesti tot ce are pe suflet și înarmează-te cu răbdare, pentru că s-ar putea să repete anumite idei sau chiar toată povestea. Dacă vezi că evită să vorbească, încurajează-l să o facă fără a pune presiune. Cu siguranță că o va face atunci când va considera că este momentul potrivit. Spune-i doar că ești acolo și poți să-l asculți oricând este pregătit să-ți împărtășească experiența care l-a marcat.

Rezistă impulsului de a-i minimiza problemele

Din dorința de a încuraja un prieten care trece printr-o perioadă grea sau o întâmplare nefericită, avem tendința de a minimiza ceea ce i s-a întâmplat, să spunem că „nu e așa rău”, „putea fi și mai tragic”. Însă, potrivit Psyche, trebuie să reziști acestui impuls, pentru că riști să-i provoci și mai mult rău. Chiar dacă tu ai senzația că ceea ce i se întâmplă este ceva simplu, pentru el- care trece prin problemă- este big deal, pentru că îl afectează în mod direct. Deci, ascultă-l și dă-i dreptate- doar așa îl susții cu adevărat. În cazul în care vei încerca să minimizezi problema s-ar putea să-i lași impresia că nu îl înțelegi cu adevărat.

Arată-i compasiune

Încurajările sunt utile, însă este perfect în regulă să-i arăți și compasiune, să-l strângi în brațe și chiar să plângi împreună cu el. Va simți un alt fel de înțelegere și susținere și va ști că nu este singur.

Implică-l în activități care să-i distragă atenția

În timp ce-l încurajezi prin metodele de mai sus, este important ca treptat să-l implici în activități plăcute, care să-i distragă atenția de la ceea ce îl macină și măcar pentru câteva ore să se simtă eliberat. Mergeți la o plimbare în parc, la un film, într-o excursie sau propune orice altă activitate care presupune ieșirea în aer liber, în așa fel încât să petreacă mai mult timp departe de casă, unde, probabil, sunt multe lucruri care îi aduc aminte de ceea ce i s-a întâmplat.

Foto: Pexels