Tânăra de 21 de ani, originară din județul Cluj, a fost găsită fără viață într-un apartament închiriat în regim hotelier. Descoperirea tragică a fost făcută vineri seară, 6 noiembrie 2026, în zona Ostroveni Sat, în apropierea Grădinii Zoologice.
Detalii tulburătoare despre moartea suspectă a Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Râmnicu Vâlcea
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Andrada S. este numele tinerei care a murit în apartamentul de tip hotelier din Ostroveni. Zvonurile din oraș atestă că ea se află în Râmnicu Vâlcea pentru a “practică prostituția”, iar în seară de vineri ar fi avut nu mai puțîn de cinci clienți.
Ce au descoperit medicii legiști
Autopsia efectuată de medicii legiști nu a evidențiat urme de violență pe corpul victimei. În aceste condiții, până în prezent nu există indicii care să susțînă ipoteza unei crime. Pentru a află ce a provocat moartea tinerei de 21 de ani, au fost recoltate probe toxicologice și histopatologice.
Rezultatele analizelor sunt așteptate în aproximativ o lună și ar putea aduce primele răspunsuri în acest caz. Printre ipotezele vehiculate se află și posibilitatea unei supradoze, însă această variantă nu a fost confirmată oficial.