După două luni în care s-a axat pe viața personală și pe familie, soțul ei, Tavi Clonda, a dezvăluit din ce își câștiga prezentatoarea banii în momentul actual.
Fanii ei au fost de-a dreptul șocați în momentul în care Gabriela Cristea a mărturisit că este timpul să se retragă. Conform spuselor lui Tavi Clonda, fosta prezentatoare nu are în plan să se întoarcă pe micile ecrane deoarece își dorește să petreacă timp cu fetițele ei.
„Ea nu mai vrea nimic acum. Dar dacă va primi vreun proiect drăguț, care să nu necesite prea mult timp, nu se știe din toamnă. Momentan, e răcită, de două zile stă în pat. În timpul săptămânii eram terminați. Ea pica lată. A fost, a trecut. Și acum, tot eu duc fetele la înot, la gimnastică și tot eu le iau de la școală.
Cu ce se ocupă Gabriela Cristea în prezent
Tavi Clonda a mărturisit că din momentul în care Gabriela Cristea a decis să nu mai fie prezentă pe micile ecrane, s-a focusat foarte mult pe proiectele online, dar și pe cofetăria pe care o are.
„Se apucă de cozonaci, pentru cofetăria online și cea fizică. Asta îi ia timp mult acum. Se pregătește, trebuie să ia materialele. De asta nu mă ocup, sunt băgat în suficient de multe.
Pe lângă acest aspect, artistul a mai menționat că au câștigat sume mari de pe rețelele de socializare. Au avut momente în care câștigau chiar și mii de euro, iar videoclipurile lor erau foarte apreciate și vizualizate de cei de acasă.
„Aș mai schimba ceva cu online-ul. Momentan mi-am schimbat freza, cred că am făcut vreo 700 k de vizualizări pe Facebook cu subiectul ăsta. Noi cu Facebook-ul suntem, el e baza la noi. Am avut luni de zile când câștigam mii de euro. Asta acum vreun an. Că am fost printre primii, am câștigat mulți bani. Dar acum a scăzut foarte mult. Se încasează foarte puțin, au schimbat ei algoritmii. Nouă vizualizările nu ne-au scăzut”, a adăugat Tavi Clonda.