Incidentul a avut loc în urmă cu trei ani, când Dorian Popa a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri și testat pozitiv cu aparatul drug test. Ulterior, raportul toxicologic a confirmat consumul de cannabis. Influencerul și-a recunoscut vina și și-a cerut scuze public urmăritorilor pentru greșeala comisă.

Dorian Popa a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare

Influencerul și vloggerul Dorian Popa a fost condamnat de magistrații Curții de Apel la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost

prins conducând sub influența drogurilor. Decizia instanței prevede ca acesta să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze două luni de muncă în folosul comunității în Comuna Domnești.

Citește și: Dorian Popa și fosta lui iubită, Claudia Iosif, întâlnire după aproape un an și jumătate. Ce a mărturisit aceasta despre moment: „Nu vreau să deranjez...”

Artistul a fost găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe ilegale, motiv pentru care a fost condamnat la 8 luni de închisoare.

Cu toate acestea, judecătorii au hotărât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. De asemenea judecătorii au stabilit și un termen de supraveghere de 2 ani.

Pe parcursul acestei perioade, Dorian Popa trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele stabilite și să anunțe orice schimbare a locuinței sau a locului de muncă. Artistul trebuie să comunice deplasările care depășesc 5 zile și să permită verificarea mijloacelor sale de existență.

Instanța a hotărât ca acesta să participe și la un program de reintegrare socială.

Citește și: Dorian Popa, singurele declarații despre despărțirea de Babs! Mai există cale de împăcare? „Ar fi penibil să îți spun că lucrurile s-au terminat ca în basme”

Astfel, pe durata termenului de supraveghere de doi ani, Dorian Popa trebuie să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Munca în folosul comunității poate fi prestată în cadrul Primăriei comunei Domnești, județul Ilfov, sau la Școala Gimnazială „Gheorghe Corneliu” din comuna Domnești.