Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu de mai bine de 10 ani de zile. Faimoasa română locuiește în India alături de iubitul ei, despre care a fost mereu rezervată în declarații. Chiar dacă a păstrat mereu pentru ea detaliile din relația cu celebrul actor de la Bollywood, artista a făcut recent o confesiune cu privire la planurile lor de viitor!
Ea a fost întrebată de multe ori dacă se gândește la căsătorie sau chiar să devină mamă, iar acest moment s-ar putea apropia. Iulia Vântur a mărturisit că își dorește un copil și crede că se va descurca de minune în acest rol. Deși este mereu ocupată cu filmări sau concerte, românca a mărturisit că are exemple multe femei care reușesc să îmbine familia și profesia.
„Îmi doresc un copil, e dar de la Dumnezeu. Când se va întâmpla, voi primi cu bucurie. Avem atâtea exemple de femei care au reușit să îmbine foarte frumos profesia și familia. Cred că mă voi descurca foarte bine”, a declarat Iulia Vântur, pentru Viva.
Iubita lui Salman Khan a fost întrebată și dacă regretă faptul că nu s-a căsătorit până acum.
Părerea ei cu privire la căsătorie nu s-a schimbat și în continuare nu are planuri să îmbrace rochia de mireasă. Ea nu are niciun regret cu privire la căsătorie, iar părinții româncei au înțeles acest lucru.„Regrete poți avea când te căsătorești și nu merge. Eu nu sunt în această situație, slavă Domnului! Părinții mei au înțeles că e important să fiu fericită, nu măritată!”,
a mai spus cântăreața.Ce relație are Iulia Vântur cu familia lui Salman Khan? „Mă face să mă simt iubită”
Iulia Vântur trăiește o viață de poveste în India, acolo unde l-a avut alături la fiecare pas pe iubitul ei, cât și familia acestuia. Ea a mărturisit că are că a dezvoltat o relație specială cu familia lui Salman Khan și apropiații acestuia.
„Da, mă simt ca acasă în India. Am o nouă familie, care m-a „adoptat și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Care mă face să mă simt iubită. Mă simt de-a casei, de-a familiei. Și e atât de frumos să ai o familie care petrece timp împreună, care sărbătorește totul împreună și se susține în momente dificile. Încerc să-i conving și pe ai mei să vină în India, să stea cu mine aici, mai mult. Însă greu îi scot pe ai mei din cuibul lor”, a declarat românca, pentru Viva.