Acesta a fost orbit de furie din cauza refuzului ei de a relua relația, a târât-o cu mașina pe o distanță de 2 kilometri. Acesta reprezintă cel puțin al 31-lea act de violență extremă împotriva unei femei înregistrat de la începutul anului.

Citește și: El este Valentin, românul ucis de propriul cumnat în plină stradă, în Italia. A lăsat în urmă o soție și un copil

O cameră de supraveghere a înregistrat scena dramatică petrecută pe străzile din Chişineu-Criş. Un bărbat de 35 de ani s-a dus cu mașina până la hotelul unde muncea fosta sa parteneră. După ce femeia a refuzat să urce alături de el, cei doi au discutat prin geamul autoturismului. Într-un gest brutal, bărbatul i-a prins mâinile între geam și caroserie, apoi a demarat în trombă, ignorând complet pericolul în care o punea.

Bărbatul a condus aproximativ 2 kilometri cu victima agățată de portiera mașinii. Epuizată, femeia nu a mai reușit să se țină și a căzut într-un șanț, unde și-a pierdut viața. Agresorul nu s-a oprit nici atunci, și-a continuat deplasarea încă 10 kilometri, până când a fost interceptat și reținut de polițiști.

„Vai şi-amar. Vai, dezastru. Aşa ce va nu se mai poate, în România să se întâmple aşa ceva", spune o femeie.

Romina, o femeie de 28 de ani din Arad și-a pierdut viața [Sursa: Observator]

Bărbatul a avut grijă de fetițele ei cât timp aceasta era în Germania 

Până în urmă cu două luni, femeia lucrase în Germania, strângând bani pentru renovarea locuinței.

Între timp, își lăsase cele două fiice în grija partenerului. Când a aflat însă că acesta o trăda și cheltuia sumele agonisite la jocuri de noroc, s-a întors în țară și i-a spus că relația lor s-a încheiat. Fiica cea mare i-a mărturisit mamei că a găsit în telefonul bărbatului imagini cu o altă femeie.

Citește și: Răfuială ca în Vestul Sălbatic în Dâmbovița. Un ânăr de 23 de ani a fost ucis cu sânge rece după un conflict între tabere rivale

Individul a agresat-o pe copilă atât de grav încât aceasta și-a pierdut cunoștința. În urma incidentului, poliția i-a impus o interdicție de a se apropia de cele două fete. Totuși, femeia, în încercarea de a-și proteja familia, a ales să nu solicite un ordin de protecție pentru ea însăși.

Cele două fetiţe au fost luate de DGASPC şi lăsate acum în grija unei mătuşi. „Bărbatul de 35 de ani a fost depistat, imobilizat şi dus la audieri. A fost informat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea continuării cercetărilor dintr-un dosar penal, întocmit pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal", a declarat Mădălin Herbei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Romina, o femeie de 28 de ani din Arad și-a pierdut viața [Sursa: observator]