Elon Musk schimbă din nou Twitter! Directorul general al rețelei de socializare a anunțat recent că, din data de 15 aprilie, doar conturile verificate vor apărea în feedul de recomandări al platformei și tot doar ei vor avea voie să voteze în sondaje. Acestea sunt noile modificări decise de Elon Musk, la serviciul Twitter Blue, pentru care utilizatorii trebuie să plătească un abonament de 7 dolari pe lună.
Motivul pentru care Elon Musk a luat această decizie
Potrivit noilor politici, postările conturilor neverificate nu vor apărea pe fluxul „For You” de postări recomandate. Până acum, aici erau afișate conturi de la orice utilizator, indiferent dacă erau verificate sau nu, însă erau recomandate de algoritmul platformei.
Citește și: Facebook și Instagram se vor schimba. Ce trebuie să știi?
Elon Musk a mărturisit că noile schimbări sunt „singura modalitate realistă de a aborda valul de roboți AI avansați care preiau controlul. Altfel, este o bătălie fără speranță care va fi pierdută”. El a mai adăugat că doar utilizatorii care vor avea bifă albastră vor putea vota în sondajele de pe platformă.
În acest sens, Twitter îi îndeamnă pe cei care au contul verificat să se înscrie pentru serviciul de abonament Twitter Blue.
De când a venit la conducerea platformei, milionarul încearcă să găsească noi surse de generare a veniturilor, dar și să schimbe vechile reguli ale companiei.Decizia lui Elon Musk a fost criticată de către utilizatori
Precum alte noi schimbări anunțate de Elon Musk, utilizatorii critică noile politici. Înainte de venirea la conducerea a milionarului, Twitter verifica conturile cu o bifă albastră, ca o modalitate de a identifica dacă un cont este potrivit cu persoana sau compania care îl deține.
Acest proces obișnuia să fie gratuit, iar de el beneficiau persoanele cu o platformă mult mai generoasă, printre care se numără vedete, jurnaliști, politicieni, dar și organizații.Citește și: Elon Musk își construiește propriul oraș. Cum se numește și cum arată- FOTO
Anul trecut, în luna noiembrie, Elon Musk a introdus un serviciu de abonament numit Twitter Blue, care permite utilizatorilor să plătească 8 dolari pe lună pentru a fi verificat și pentru a obține bifa albastră.
Decizia lui Elon Musk de a face o „discriminare” între utilizatorii care plătesc abonamentul Twitter Blue și utilizatorii obișnuiți primește deja critici în mediul online, dar chiar și de foști angajați.
„Obiectivul nostru numărul unu pentru echipa mea a fost să protejăm utilizatorii de răul din lumea reală, iar acest lucru țipă complet opusul meu”,
a fost declarația unui fost angajat al Twitter.