Fenomen rar și periculos în deșertul Emiratelor Arabe. Ploile torențiale au venit cu inundații fără precedent în Dubai, iar la Abu Dhabi a căzut grindină. Străzile invadate de potop s-au transformat în capcane pentru mașini. A fost o noapte furtunoasă, cum rar s-a mai pomenit în deșert.

În Abu Dhabi a plouat cu gheață. Fenomenul meteo cu totul neobișnuit pentru această zonă a fost un coșmar pentru șoferii surprinși în trafic de urgie.

În Oman, localnicii au postat pe paginile de socializare imagini cu mașinile care sunt duse de viiturile care au invadat străzile. Nici măcar camioanele grele nu au făcut față valurilor de noroi. Centrul de meteorologie din Emiratele Arabe a emis avertizări pentru mai multe orașe în Dubai.

Ploaia torențială a blocat sistemul de canalizare și a inundat numeroase străzi. Dimineața, circulația pe șosele a fost neobișnuit de liberă, pentru că prea puțini șoferii au îndrăznit să iasă cu mașinile.

Inclusiv aeroportul, unul dintre cele mai aglomerate din lume, a fost inundat. Avioanele, mașinile care deservesc zborurile și toate serviciile tehnice au intrat la apă. Numeroase curse au fost întârziate sau anulate.

„Deși acum este soare, a fost o noapte furtunoasă în Dubai, cu alerte de inundații. Poliția a transmis locuitorilor să stea departe de plajă și să nu iasă cu mașinile pe străzi din cauza apei, care a avut și peste o jumătate de metru.
Anual, în Dubai vin aproximativ 16 milioane de turiști, dintre care peste 100 de mii sunt români”
, a transmis Mădălina Bichir, reporter Kanal D. 

Citește și: Apa din Moldova, mai scumpă decât la Dubai

Mulți dintre angajații companiilor private din Dubai au primit recomandarea să lucreze de acasă din cauza drumurilor impracticabile. Și cursurile școlilor și facultăților s-au desfășurat online.