Eneli, o artistă foarte talentată și evervescentă, a fost invitată astăzi la "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", emisiunea ce poate fi urmărită la Radio Impuls și Kanal D2, de luni până vineri de la ora 07:00. Tânăra a interpretat în premieră o piesă în limba română, cover-ul celebrei piese a trupei ASIA, "Dă-mi nopțile înapoi", spre deliciul nostalgicilor și nu numai.
Eneli, pe numele său real Ileana-Maria Popescu, este o cântăreața și textieră originară din Târgu Jiu.
” Am făcut asta în clasa a unsprezecea sau a doisprezecea. Eram la mate-info intensiv și trebuia să plec în fiecare vineri.(...) Nu o să uit niciodată trenul de cinci și jumătate dimineața, pentru că mă trezeam la patru și jumătate și călătoaream dus-întors Târgu Jiu – București, în fiecare vineri, pentru două
Artista le-a împărtășit fanilor matinalului "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat" că și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă de la vârstă de cinci ani, când a început să cânte în corul bisericii, însă gândul unei cariere în acest domeniu a început să îi dea târcoale când avea 13 ani.
Eneli a urmat cursurile Facultății de Jurnalism și chiar a cochetat cu o carieră în acest domeniu."Un profesor de la facultate m-a dus să fac practică. Am făcut o lună și ceva, a venit vara, am terminat practica, am plecat la Târgu Jiu în vacanță și m-au chemat de acolo, să lucrez într-o redacție de știri, într-o televiziune din România.(...) Începusem deja să lucrez în studio, să compun", a povestit Eneli adăugând că, după această experiență, a decis să își urmeze pasiunea și a plecat în Anglia pentru
un master în songwriting. Piesă „Tell Me Who”, pentru care Eneli a semnat versurile, s-a bucurat de un real succes, atât în țară cât și în străinătate, având milioane de vizualizări pe YouTube.Nu pierdeți în fiecare dimineață, începând cu ora 07:00, "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", matinalul difuzat simultan pe Radio Impuls și Kanal D2! Invitați iubiți de publicul larg, bucuria dialogului și informații utile fac parte din oferta emisiunii care poată fi urmărită simultan pe Radio Impuls și Kanal D2.