Un ciclu lunar complet durează 29,53 zile, timp în care Luna parcurge toate fazele sale. Deoarece acest ciclu este puțin mai scurt decât o lună calendaristică, faza de Lună Plină poate varia cu una-două zile de la o lună la alta. Pe parcursul orbitei Lunii în jurul Pământului, se observă alternanța dintre lumină și umbră, iar iluminarea Lunii poate varia cu până la 10% de la o zi la alta.

Ilustrația corespunzătoare datei de 8 ianuarie 2025 oferă informații exacte pentru fusul orar local.

Cele patru faze principale sunt

Luna Nouă – complet întunecată (0% iluminare);

Primul Pătrar – iluminată pe jumătate (50%);

Luna Plină – complet iluminată (100%);

Ultimul Pătrar – din nou iluminată pe jumătate (50%).

Citește și: Vremea în București. În ce zile vom avea parte de ninsori și ger

Fazele intermediare, care apar între cele principale, sunt: Semiluna în creștere, Gibosul în creștere, Gibosul în descreștere și Semiluna în descreștere. Aceste faze descriu perioada dintre fazele principale, fără a avea momente exacte.

Istoria observațiilor lunare

Oamenii au fost fascinați de Lună încă din preistorie, atribuindu-i semnificații mitologice și religioase.

Primele observații științifice au fost realizate de greci. În jurul anului 500 î.Hr., filozoful Pythagoras a observat linia de separație dintre partea luminată și cea întunecată a Lunii (numită terminator) și a concluzionat că Luna este sferică.

Citește și: VIDEO Tradiții unice în Deltă și Banat. Tradițiile unice sunt respectate cu sfințenie

Ulterior, în 350 î.Hr., Aristotel a observat umbrele Pământului pe Lună în timpul eclipselor și a dedus că și Pământul este o sferă.

Cu toate acestea, el a susținut greșit că Pământul este fix, iar Soarele și Luna se învârt în jurul lui.

În secolul al XVI-lea, astronomul Nicolaus Copernicus a propus un model heliocentric, conform căruia Pământul și planetele orbitează în jurul Soarelui, iar Luna orbitează în jurul Pământului. Un secol mai târziu, Galileo Galilei a folosit telescopul pentru a studia suprafața Lunii și a descoperit că aceasta nu este netedă, ci acoperită de cratere, munți și văi.

Aceste descoperiri au revoluționat astronomia, contrazicând viziunea lui Aristotel asupra unui Univers centrat pe Pământ și a unei Luni perfecte și netede. Astronomii au realizat că Luna este un satelit cu o suprafață accidentată, care orbitează în jurul Pământului, iar toate planetele, inclusiv Pământul, se rotesc în jurul Soarelui.