Valeriu Sepi va rămâne una dintre figurile importante ale culturii românești: artist vizual cu o carieră internațională impresionantă și, totodată, unul dintre artizanii identității Phoenix. Scenograf, pictor și conceptualizator al uneia dintre cele mai îndrăgite trupe din istoria muzicii românești. Cunoscut drept „Căprarul din Phoenix”, acesta a traversat epoci, regimuri și continente fără a-și abandona reperele fundamentale: libertatea de expresie, rigoarea meseriei și respectul față de propriile rădăcini.
S-a stins din viață Valeriu Sepi, cunoscut drept „Căprarul din Phoenix”
Conform pressalert, Valeriu Sepi și-a petrecut anii de formare în localitatea Vălcani, aflată în zona Banatului, aproape de granița cu fosta Iugoslavie. Încă din tinerețe, numele său era cunoscut în țară, în parte datorită familiei sale: unchiul său, Grațian Sepi (II), a fost jucător la celebra echipă Ripensia Timișoara și
După încheierea studiilor în cadrul Politehnicii din Reșița, și-a schimbat direcția profesională, orientându-se spre domeniul artelor plastice la Timișoara. Aici a fost îndrumat de nume importante ale scenei artistice locale, precum Leon Vreme, Peter Jecza și Deliu Petroiu.
Citește și: VIDEO Nicu Covaci a avut parte de o ceremonie secretă. Porțile cimitirului s-au închis
Citește și: VIDEO Pregătiri pentru despărțirea de Nicu Covaci. Fanii își pot lua rămas bun de la marele artist
Timișoara e în doliu. Artistul Valeriu Sepi, cunoscut drept „Căprarul din Phoenix”, a încetat din viață, în această dimineață, la vârsta de 81 de ani. Vestea tristă a fost dată de medicul Dorel Săndesc, cel care l-a tratat și pe Nicu Covaci și era prieten apropiat al formației Phoenix.
„Cu sufletul îndurerat anunț plecarea dintre noi în această dimineață a celui ce a fost și va rămâne marele Vali Sepi. O forță a naturii și a artei, membru al trupei Phoenix, prieten bun al lui Nicu Covaci, artist plastic de renume internațional, cetățean și aventurier al lumii”, a scris medicul în mediul online, potrivit realitatea.net
Valeriu Sepi a creat grafica albumelor clasice al formației Phoenix
În 1968, Valeriu Sepi se alătură lui Nicu Covaci și Josef Kappl în formația Phoenix, contribuind atât vizual, cât și muzical. Acesta realiza materiale grafice pentru albumele trupei și interpreta la percuție folosind instrumente create de el însuși, inclusiv tobe improvizate din piele de vițel, iar acest mod original de exprimare i-a adus porecla „Căprarul din Phoenix”.
Dispariția lui Valeriu Sepi, la vârsta de 81 de ani, lasă un gol imens în comunitatea artistică din România dar și în istoria trupei Phoenix, pe care acesta a marcat-o prin energie, creativitate și un stil aparte.
Potrivit realitatea.net, îndrăgitul artist Valeriu Sepi este autorul coperților albumelor „Cei ce ne-au dat nume”, „Mugur de fluier” și „Cantafabule”. Varianta originală a coperții discului „Cantafabule”, apărut în 1975, a fost respinsă de autoritățile comuniste.
Valeriu Sepi s-a remarcat și în alte domenii, precum artele vizuale si a abordat cu pasiune pictura, desenul, sculptura și designul. De-a lungul timpului, lucrările sale au ajuns în muzee, galerii și colecții din mai multe țări.