Gabi Mureșan, fostul campion cu CFR Cluj, s-a stins din viață la doar 44 de ani, în urma unui tragic eveniment. Conform primelor informații, fostul fotbalist se afla pe malul unui lac din zona Apold, alături de mai mulți cunoscuți. După o sesiune de saună, fostul fotbalist ar fi intrat în lacul cu apă rece, însă la scurt timp i s-ar fi făcut rău și ar fi dispărut sub apă.
ACTUALIZARE 16.50 Preotul Toni Lucian Dumitru, unul dintre apropiații lui Gabi Mureșan și martor la tragedie, a povestit că cei doi obișnuiau să meargă la saună în fiecare marți și joi, iar apoi intrau în lac. Potrivit acestuia, în seara tragediei, fostul fotbalist a hotărât să înoate până în capătul lacului, deși fusese sfătuit să rămână în apropierea malului deoarece era întuneric.
„În fiecare marți și joi făceam saună.
Preotul a dezvaluit că, în timp ce fostul fotbalist revenea spre mal i-ar fi spus de două ori că nu mai poate continua. „S-a dus departe și, când a venit înapoi, a zis: «Părinte, cred că nu mai pot». L-am întrebat: «Gabi, poți, vii?». A zis: «Da, da».(...) apoi mi-a zis iar: «Eu cred că nu mai pot»”, a mai spus acesta.
Știrea inițială
Gabriel Mureșan și-a pierdut viața la vârsta de 44 de ani, într-un lac din județul Mureș
La fața locului au sosit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, care au intervenit de urgență pentru căutarea unei persoane posibil înecate în lacul situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold.
Medicii au început de îndată manevrele de resuscitare, Mureșan a fost ulterior transportat la UPU Târgu Mureș, dar în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, acesta nu a putut fi salvat.Citește și: Doliu în fotbalul american! Fostul jucător Aldon Smith s-a stins din viață la doar 36 de ani
„Dragi oameni ai comunitățîi, Astăzi trăim cu toții o mare durere, Primăria Comunei Apold își exprimă profundă tristețe la vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gabi Mureșan, primar și slujitor devotat al comunității noastre. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Ne rugăm că Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, să-l așeze în lumina și iubirea Sa cea veșnică și să dăruiască putere celor rămași în urmă.
Comunitatea noastră îi va păstra vie amintirea și îi va fi recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru comună Apold. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire”, a transmis Primăria localității Apold.
Cine a fost Gabriel Mureșan
Gabi Mureșan a fost de trei ori campion al României cu echipa de fotbal CFR Cluj și de trei ori câștigător al Cupei României și al Supercupei.
Acesta s-a retras din fotbal în anul 2017 și s-a întors în comună natală, Apold, unde a devenit primar și se află la al doilea mandat. În carieră lui de fotbalist Gabi Mureșan a jucat la echipa Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Tom Tomsk și AȘA Târgu Mureș, cucerind trei titluri de campion al României, trei Cupe ale României și două Supercupe în tricoul formației CFR Cluj.
După retragerea din activitate, acesta s-a dedicat administrației publice, fiind ales primar al comunei Apold, funcție pe care o ocupă pentru al doilea mandat consecutiv.