Familia Sterp are încă un motiv de bucurie, după ce Geta Sterp a devenit mamă pentru prima dată. Tânăra și-a adus pe lume băiețelul pe 7 decembrie, după un travaliu care a durat mai bine de 24 de ore. Geta Sterp a ales să nască la un spital privat, unde a ales să nască în apă. Tot timpul, ea l-a avut alături pe soțul ei, Sebastian Crăciunescu.

Citește și: Geta Sterp, întrebată de ce nu a venit Carmen de la Sălciua la nunta lui Iancu. A crezut că nu vede bine: „Ce să caute?”

Fanii au fost surprinși să afle că pe micuț nu îl cheamă David, așa cum anunțase mama Geta inițial. Geta Sterp și soțul ei s-au răzgândit în privința numelui, iar cei care i-au dat de gol au fost Culiță Sterp, cât și moașa. Astfel, părinții au decis ca pe fiul lor să îl cheme Vladimir.

„Doamne, ce minune a venit în familia noastră! Dragul nostru, Vladimir! Abia aștept să ajung acasă să te văd”, a

scris Culiță Sterp, în secțiunea de comentarii.

Ce semnificație are numele Vladimir?

De asemenea, moașa care i-a fost alături Getei Sterp pe tot parcursul nașterii a făcut o postare emoționantă. Ea a povestit că nașterea lui Vladimir a fost una blândă, motiv pentru care a primit și nota 10. El a cântărit 4560 de grame, iar mama lui a avut o naștere calmă și a ascultat toate sfaturile specialiștilor.

„Astfel după mai bine de 24 de ore, a venit pe lume Vladimir. O naștere blândă, cu perineu intact chiar dacă nou născutul a cântărit 4560 g, Geta Sterp a avut răbdare cu tot ce i-a spus corpul și a desăvârșit o naștere calmă, prezentă și asumată”, a scris moașa, pe pagina ei de Instagram.

Citește și: Mama Geta, prima reacție după ce a devenit bunică pentru a patra oară: „Abia aștept să-l iau în brațe”. Cum au reacționat ceilalți membri ai familiei după ce Getuța a postat prima poză cu bebelușul

Numele Vladimir este de origine slavă, iar semnificația sa este „regal”, „om al poporului”, „cel ce poartă pacea”. În limba rusească, „vladet” se traduce prin „a conduce”, „a stăpâni”, iar terminația -imir înseamnă, tot în limba rusă, „pace”.

De asemenea, „Vladimir” este un nume biblic, ce provine de la Sfântul Vladimir, cel numit „Întocmai cu Apostolii și Luminătorul Rusiei”. A fost principele Kievean căruia se datorează trecerea la creștinism a poporului său.

Sfântul Vladimir este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe data de 15 iulie.

Geta Sterp, primele declarații după ce a devenit mamă pentru prima dată: „Minunea noastră!”

Geta Sterp și-a adus fiul pe lume după un travaliu care a ținut o zi întreagă. Ea a intrat în travaliu chiar de Sfântul Nicolae, dar a născut abia a doua zi.

După ce a devenit mămică, influencerița a postat o fotografie pe pagina ei de Instagram, unde le-a transmis câteva cuvinte urmăritorilor ei. În imagine, Geta Sterp apare alături de soțul ei, în timp ce își țin în brațe fiul. Ea a mărturisit că d-abia așteaptă să le povestească fanilor mai multe despre naștere.

„După 27 de ore de travaliu, mare parte petrecute în apă, am desăvârșit minunea de 4.560 g cu perineul intact, datorită celor mai minunați oameni. Am avut parte de clamparea și secționarea tardivă a cordonului ombilical, de skin to skin și de ORA MAGICĂ, în care ne-am bucurat de minunea noastră!

Nu pot exprima în cuvinte sentimentul de a fi MAMĂ! Vă mulțumesc pentru sutele sau poate miile de mesaje! Sunteți deosebiți cu toții! Abia aștept să vă povestesc mai multe!”, a declarat Geta Sterp, pe pagina ei de Instagram.