Ilinca Vandici și Teo Trandafir au revenit în fața telespectatorilor cu „Follow us!”, o emisiune live pe Kanal D2. Cele două prezentatoare au adus în prim-plan informații dintre cele mai diverse din showbiz, cele mai noi trenduri din online, dezvăluiri din culisele celor mai iubite emisiuni de la Kanal D și Kanal D2. În prima ediție a emisiunii, cele două prezentatoarea au avut și invitați de excepție, care au intervenit prin apel video.
Ilinca Vandici și Teo Trandafir s-au pregătit temeinic pentru prima ediție a emisiunii și au citit foarte multe subiecte actuale din presă, iar mare le-a fost surpriza atunci când au dat despre un articol despre fostul soț al Ilincăi Vandici și presupusa iubită. Andrei Neacșu a fost surprins alături de o altă femeie, însă nu a confirmat sau infirmat dacă bruneta care l-a acompaniat este noua lui iubită.
Ilinca Vandici: Apropo de subiecte interesante. Știi cum e. Ni se dă, că presa e mare. Persoanele publice de asemenea, oamenii afiliați persoanelor publice de asemenea. Stând și informându-ne pentru emisiune zilele acestea a apărut un subiect cu fostul meu soț, alături de actuala lui iubită sau cel puțin așa susțin colegii noștri de presă. Am văzut, îți dai seama. Ce să simt? Cumva mi-am spus-o și o să o repet.
Teo Trandafir: Abia aștept să apari tu cu cineva. O să iasă bombă de presă.
Ilinca Vandici, primele declarații la un an de la divorț: „Ne veți mai vedea împreună”
Ilinca Vandici a făcut declarații emoționante la un an de la divorțul de fostul soț, Andrei Neacșu. Celebra prezentatoare TV a dezvăluit că a trecut printr-un proces de înțelegere, acceptare și vindecare. Vedeta a mărturisit că atât ea, cât și soțul ei, vor mai fi văzuți împreună, asta deoarece vor fi mereu acolo pentru momentele importante din viața fiului lor, Zian. În ceea ce privește programul băiețelului lor, Ilinca Vandici a mărturisit că deciziile legate de Zian sunt discutate și luate împreună. De asemenea, fiul celor doi a ajuns la vârsta la care poate să decidă ce își dorește să facă și se sfătuiește cu părinții lui.
„Cum am mai spus, rămânem părinții lui Zian și bineînțeles că vom fi mereu alături de el. Cred că este o perspectivă sănătoasă și matură din care am acționat și vom acționa în continuare în ceea ce privește viața copilului nostru. Am și declarat la momentul anunțului divorțului că ne veți mai vedea împreună din postura de părinți și cred că așa e normal și înțelept, nu mi se pare nimic ieșit din comun în asta. Bineînțeles că deciziile în ceea ce-l privește pe Zian sunt discutate, analizate și luate de comun acord. Și tocmai pentru că Zian are deja 6 ani și jumătate, el e cel care în marea majoritate a timpului decide și alege ce vrea să facă, unde vrea să meargă, dar mereu îl îndrum și vorbim. Are o personalitate puternică ”, a declarat prezentatoarea Kanal D2, pentru VIVA.