Anchetă într-o comună din județul Bacău, după ce un elev de 15 ani a murit în curtea școlii, după ce a acuzat stări de rău și s-a prăbușit din picioare, în timpul pauzei. Profesorii au sunat la 112 pentru ajutoare, însă ambulanța a întârziat două ore. În ciuda eforturilor medicului sosit la fața locului, nu s-a mai putut face nimic pentru copil.
Elevul din Bacău a fost lăsat să agonizeze 2 ore. Acesta a murit așteptând salvarea
Elevului i s-a făcut rău chiar în timpul pauzei, în curtea unității de învățământ. Cadrele didactice au intervenit rapid și au acordat primul ajutor, apelând și serviciul de ambulanță. Potrivit observatornews.ro, profesoara de sport a băiatului i-a făcut masaj cardiac în încercarea de a-l salva. Întreaga comunitate din comuna Parincea, județul Bacău este revoltată şi acuză că ambulanţele au ajuns prea tărziu. Prima, a venit doar cu o asistentă medicală, iar cea de-a două, cu medic, a ajuns după aproape două ore de la primul apel.
"Am efectuat apelul către SMURD în fața școlii, la ora 5:05, după care am fugit lângă elev să acord primul ajutor, masaj cardiac concomitent cu respirație gură la gură. La 5:18 era inconștient, a început să verse și pe gură, și pe nas. I-am făcut masaj cardiac în continuare. Eu, fiind profa lui, nu am avut nicio adeverință medicală. Juca fotbal, era agil, sprinten, un copil aparent sănătos”,
a declarat profesoară de sport a copilului, potrivit observatornews.roAmbulanța cu medic a sosit la fața locului după două ore
Necropsia va stabili cu exactitate cauza decesului in cazul adolescentului decedat in curtea scolii din comuna Parincea, județul Bacău.
Se pare că pentru moment, există ipoteza că elevul ar fi alunecat în timp ce mânca un sandvici și s-ar fi înecat. Însă, polițiștii nu exclud nicio altă variantă și continuă cercetările pentru a află exact ce s-a întâmplat și care a fost cauza care a dus la această tragedie cumplită.Teribila tragedie s-a petrcut miercuri, 20 mai 2026, în timpul unei pauze, iar din primele informații, băiatul nu era cunoscut cu probleme medicale.
Martorii susțîn că primul echipaj medical a ajuns în curtea școlii doar cu asistentă, deși s-ar fi specificat atunci când au sunat că are pulsul slab copiulul și chiar există posibilitatea să nu mai respire. După aproape două ore, ar fi ajuns și un echipaj cu medic, care ar fi fost plecat la un alt caz. Mai mult din ceea ce s-a aflat până acum, ar există un singur medic pe ambulanță pe întreg județul Bacău. În ciuda tuturor eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat iar cadrele medicale au declarat decesul.
"Suntem nemulțumiți pentru că în comună, în timp de două săptămâni, am pierdut doi copii, iar ambulanța nu ajunge niciodată în intervalul în care trebuie să ajungă”, a declarat Sorin Roșu, primarul comunei Parincea.