Aseară, la Gală premiilor Radar de Media 2024, au fost premiate emisiuni și vedete Dogan Media International, fie că a fost vorba de domeniul TV sau de radio. In fiecare an, Gala Radar de Media celebreaza profesionistii din media prin intermediul voturilor cititorilor publicatiei.

Denise Rifai, prezentatoarea emisiunii "40 de întrebări cu Denise Rifai" de la Kanal D a fost premiată la categoria Cea mai populară vedeta TV din România.

Foarte apreciată de un public uriaș, atât pe micul ecran cât și în uriașe comunități din online, Denise Rifai prezintă la Kanal D un format care a devenit fenomen încă de la lansare. Interviurile realizate de Denise Rifai cu diferite personalități de pe scena publică aduc publicului în fiecare seară de duminică, de la 23:00, dezvăluiri în premieră și noi perspective asupra celor invitați în platoul emisiunii.

" Sunt bucuroasă și onorată să primesc acest premiu.

Contează foarte mult cine sunt personalitățile votate de public, iar în acest clasament, premiul capătă o valoare cu atât mai importantă. Eu respect foarte mult breasla din care fac parte, sunt onorată că am ajuns să fiu unul dintre jurnaliștii iubiți și votați, că fac parte dintre acei profesioniști ai presei si televiziunii  din Romania. Sunt bucuroasă că oamenii mă votează, că le place ceea ce fac și că am un loc acolo, în inima lor
", a declarat Denise Rifai.



Matinalul de la Radio Impuls, "Dimineața pe doi cu Greeg și Moga", a fost premiat la categoria "Cea mai bună emisiune de radio". Alături de vedetele premiate de la Kanal D și Radio Impuls s-au aflat și colegi ai acestora. George Zafiu, directorul Radio Impuls, și Mihai Hinda, prezentatorul emisiunii "Bară la Bară" de la Radio Impuls, și-au susținut colegii și s-au bucurat de atmosfera care a reunit profesioniști din televiziune, muzică, radio, presă scrisă şi online, dar și fani ai celor mai iubite producții media.


"Suntem recunoscători publicului că este alături de noi în fiecare dimineață, ei sunt inspirația noastră, pentru ei ne dorim să fim tot mai buni în fiecare zi",  a spus Greeg.

"Mulțumim publicului care ne-a votat, celor care ne ascultă în fiecare dimineață și echipei noastre atât de dedicate, care ne face să ne simțim că într-o adevărată familie", a adăugat Andrei Moga.


" Mulțumim celor care ne aleg în fiecare dimineață de la 7:00 la 10:00, promitem să le dăm și mai multe motive să o facă în continuare!",  a spus Nadina Zisu, responsabilă cu Știrile dimineții în matinalul de la Radio Impuls.

Dogan Media International continua să își surprindă plăcut publicul prin emisiuni care răspund celor mai diferite exigente, atât pe TV, prin Kanal D și Kanal D2, cât și  on air, la Radio Impuls, sau prin intermediul diviziei Digital.