Un urs și-a făcut prezența într-o zonă circulată des de locuitorii din Brașov. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a transmis marți dimineața, în jurul orei 10, un mesaj prin sistemul Ro-Alert, prin care a semnalat prezența unui urs pe Calea București din Brașov.
Citește și: Un urs a atacat un bărbat în județul Argeș! Trecătorii au privit neputincioși: „Pleacă, mă, de aici!”
Animalul a fost văzut în zona Dârste, la 50 de metri de intrarea unuia dintre cele mai mari spitale din centrul țării, Spitalul Sfântul Constantin. Oamenilor li s-a recomandat să evite zona, iar într-un caz extrem, să nu se apropie de animal.
Paznicii Spitalului de Urgență Brașov au declarat că au văzut ursul de talie mică de aproape, dar și de oamenii care se aflau în zonă. Zona Dârste este una destul de frecventată de urși, având în vedere că la mică distanță de construcții începe pădurea, potrivit brasovmetropolitan.ro.
Oamenii continuă să se plângă că urșii își fac apariția tot mai des în gospodăriile lor și se tem pentru siguranța lor.
Trei adolescenți din Argeș au fost salvați, după ce s-au întâlnit cu un urs
Odată cu ridicarea temperaturilor, urșii au început să își facă tot mai des simțită prezența. Trei adolescenți au fost salvați de jandarmii din Argeș, după ce s-au întâlnit cu ursul, într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni. Cei trei tineri au reușit să se ascundă în podul unei case părăsite, acolo unde au sunat la 112. A fost declanșată imediat o intervenție pentru salvarea celor trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani.
„Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeș, împreună cu un echipaj SMURD și cu autoritățile locale s-au deplasat la fața locului și, folosind semnalele acustice și luminoase, au reușit să îndepărteze ursul. Cei trei adolescenți au fost coborâți în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, după cum au mărturisit, nu vor uita ușor experiența trăită”, se arată într-un comunicat transmis de IJJ Argeş.