UPDATE 09:47 Ținta aeriană a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, a anunțat MApN, completând că aceasta a evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, fără să pătrundă în spațiul aerian al României.
Alerta aeriană a încetat la ora 09:37, potrivit sursei citate.

Știrea inițială. O nouă alertă emisă în această dimineață pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, care au primit un nou mesaj RO-Alert, după ce radarele Armatei au detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu Ucraina.

Autoritățile au avertizat că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian și le-au cerut oamenilor să se adăpostească.

Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea. O dronă depistată la granița României

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat ținta aeriană joi dimineață, în jurul orei 08:50, în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina. Centrul Național Militar de Comandă a notificat imediat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Tulcea, iar locuitorii din nordul județului au primit mesaj RO-Alert.

Alerta a fost emisă pentru o perioadă estimată de 90 de minute. ISU Tulcea a anunţat ulterior că alerta aeriană a încetat după 40 de minute.

Citește și: Panică în judeţul Buzău, după ce un obiect luminos ar fi căzut pe un câmp și ar fi explodat la impactul cu solul. Pompierii l-au căutat toată noaptea

Citește și: VIDEO Resturile unei drone rusești, pe masa Ministerului de Externe: Tensiuni și temeri în România după multiple incidente aeriene

„În jurul orei 08:58 a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea. Locuitorii au fost sfătuiţi să rămână în locuinţe dacă nu au unde se adăposti. Potrivit mesajului, există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

„Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute”, s-a transmis în mesajul RO-Alert, potrivit digi24.ro

MApN a anunțat că a fost detectată o țintă aerienă la frontiera fluvială cu Ucraina: „Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat joi, 30 iulie, în jurul orei 08:50, o țintă aerienă în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, fiind transmis mesaj RO-Alert. Revenim cu noi detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a transmis MApN