Rudele, prietenii și cei care au cunoscut-o s-au adunat la capela din cimitirul Berceni 2 pentru a-și lua rămas-bun și a-i aduce un ultim omagiu. În mijlocul durerii generale, iubitul ei, Mihai Lungu, a avut un moment șocant, petrecut chiar lângă sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al jurnaliste.
Se pare că Mihai Lungu ar fi fost puternic tulburat de faptul că cei din jur, prietenii și cunoscuții Ioanei, nu i-ar fi oferit bani, reacționând nervos și începând să înjure chiar lângă sicriul brunetei. Cei prezenți au fost șocați de comportamentul său și s-au așteptat ca DJ Mist să fie scos afară din capelă, însă, în ciuda momentului tensionat, acesta a rămas la priveghi.
Mihai Lungu a avut o reacție nepotrivită la priveghiul Ioanei Popescu
Reacția acestuia a fost nervoasă și nepotrivită, chiar lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al Ioanei Popescu. Pe lângă acest lucru el a mai menționat că motivul supărării lui este că nimeni nu i-ar fi oferit ajutor financiar.
„Era o discuție între mine și una dintre prietenele Ioanei. M-a întrebat: ”Te-a ajutat cineva cu ceva?” Zic nu, doar doamna Mara Bănică și în rest nimeni nu a ajutat. Nu e vorba de dat, am zis cine a ajutat.
Într-o discuție purtată cu partenerul Ioanei Popescu, Mara Bănică i-a explicat acestuia cum s-au desfășurat, în realitate, lucrurile legate de organizarea înmormântării jurnalistei. Ea a contrazis declarațiile făcute de Mihai Lungu în spațiul public și i-a prezentat o dovadă prin care arată că i-a trimis personal o sumă de bani. Totodată, tot mai multe voci susțin că bărbatul ar fi preocupat mai degrabă de moștenirea și bunurile brunetei decât de pierderea acesteia.
„Banii aceștia sunt trimiți de mine către tine de pe un alt cont, 100 lei ți-am trimis din două bucăți și tu spui că nu ai primit niciun ban. Eu te-am întrebat mai devreme, te-am întrebat și acum, ai zis că nu ai primit niciun ban. Nu te-am crezut și ți-am trimis eu. Ți-am făcut două plăți de 50 lei. Astăzi a vorbit cu acest așa zis naș. Un prieten de-al Ioanei din Italia. Grija ta, Mihai, era cine ridică ajutorul de înmormântare”, a declarat Mara Bănică.