Narcisa Guță a fost invitată în cea mai nouă ediție a emisiunii „În Oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță și difuzată pe Kanal D2 în fiecare sâmbătă, de la ora 22:30. Narcisa si Nicolae Guta au format unul dintre cele mai discutate si mediatizate cupluri din showbiz-ul autohton, fiind un subiect care a fost intens dezbătut în emisiune. Cei doi erau cap de afiș în fiecare seară, participau împreună în cadrul emisiunilor și o țară întreagă era martoră la scandalurile care aveau loc între ei.
„Cu înșelatul era pe bune, că m-a înșelat Guță, dar show-urile mai erau și regizate pentru rating. Să știi că Guță nu înșela neapărat cu inima, el e mai copilăros, lua totul ca o joacă. Erau niște chestii de moment, nu să se implice financiar, să își facă case, copii(...) El a stat consecutiv cu mine în casă. Pleca la cântat și se întorcea. La început, Guță a fost cu mine.
Narcisa Guță a mărturisit că ce a făcut Nicolae Guță pentru ea nu a făcut niciun alt bărbat. Cântăreața a mai spus că manelistul este foarte atent cu femeia de lângă el, motiv pentru care obișnuiește să gătească și este un familist convins. Chiar dacă a fost înșelată, Narcisa Guță a mărturisit că soțul ei nu a plecat niciodată să locuiască cu altă femeie sau să își facă altă familie.
„Guță cu mine s-a purtat foarte frumos. Guță pe mine nu mă lăsa nici mâncare să îi fac, îmi făcea el să mănânc. Erau niște gesturi care pe mine m-au atins la suflet. Într-adevăr, Guță e un om afemeiat, a fost, poate acum nu mai este. Este un om la locul lui, respectuos, respectă femeia de lângă el, pune femeia de lângă el în valoare, ceea ce l-a televizor nu s-a văzut. În viața reală, pe mine Guță m-a pus pe un drum foarte frumos. Mi-a arătat ce a fost mai frumos în viața mea. Ce a făcut Guță pentru mine nu a făcut nimeni”, a mai spus Narcisa Guță.
Narcisa și Nicolae Guță, inamici pe micile ecrane și prieteni în viața reală: „El a văzut că eu nu mai eram atrasă”
Întrebată dacă a prevăzut că aceste scenarii de la televizor vor destrăma relația, Narcisa Guță a mărturisit că a existat si adevăr în scandalurile lor. Tot ce își dorea era să îl despartă pe soțul ei de femeile cu care o înșela, însă a semnat un contract, pe care trebuia să îl onoreze.
„Mergeam zi de zi să îl despart, că eram geloasă, într-adevăr. Eu nu l-am ținut cu japca pe Guță. Vreau să înțeleagă toată lumea care se uită. Nu sunt eu cea mai frumoasă, dar totuși mă mândresc cu mine. Propunerea nu a apărut de la nimeni, televiziunile m-au abordat pe mine. Mă așteptau acolo, pentru că eu în timpul ăla eram foarte pornită pe acea femeie din viața lui, voiam să îi despart. A trebuit să fac un contract cu televiziune și trebuia să mă prezint. Au fost și regizări, dar 50% a fost pe bune. Mă înșela”, i-a dezvăluit cântăreața lu Mihai Ghiță.
Narcisa Guță a mărturisit că după ce se certau două, trei ore la televizor, ei ajungeau acasă și erau prieteni. Cu toate acestea, relația lor nu mai erau una amoroasă, iar Nicolae Guță și-a dat seama de acest aspect.
„Guță este un om carismatic și glumeț, dar și eu la fel. În sufletul meu intervenea ura aia că a atins alte femeie. El a văzut că eu nu mai eram atrasă și el mi-a zis: Băi, Narcisa, dar eu de fiecare dată când intru în casă te faci că sforăi. Făceam mâncare, râdeam, dar totul era până în ultimul punct. Totul venea din partea mea, el a recunoscut și în emisiune. Mă gândeam că a fost cu mai multe și ca femeie te răcești. Devenisem colegi de platou și cameră”, a mai spus Narcisa Guță, în emisiunea „În Oglindă”.