Un accident grav s-a produs în dimineața Ajunului de Crăciun, în județul Argeș. O femeie care se îndrepta spre serviciu, la Pitești, și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a intrat violent într-un cap de pod, pe DN 65, în localitatea Lunca Corbului.
Accidentul s-a produs în jurul orei 7:00, pe șoseaua care face legătura între Pitești și Slatina. La volan se afla un bărbat de 61 de ani, care luase la ocazie patru persoane ce se îndreptau spre locul de muncă.
După ce au parcurs câțiva kilometri, într-o zonă cu o curbă periculoasă, șoferul nu a mai reușit să stăpânească direcția, iar autoturismul a lovit violent un cap de pod.
Pe locul din dreapta se afla o femeie de 59 de ani, angajată la un restaurant din Pitești, care a suferit cele mai grave leziuni în urma impactului. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat să o stabilizeze, însă rănile erau incompatibile cu viața, iar femeia a decedat. Martorii spun că lovitura a fost extrem de violentă, scaunul din față fiind rupt în urma coliziunii.
Femeia a suferit cele mai grave răni
Șoferul și ceilalți trei pasageri au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, fiind răniți, dar aflați în stare stabilă. Polițiștii din Argeș au demarat o anchetă pentru a stabili exact ce a dus la producerea accidentului. Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, a precizat că vor fi efectuate expertize tehnice și vor fi audiați martori, pentru a se clarifica motivele pentru care șoferul a pierdut controlul autoturismului.
Tragedia s-a petrecut chiar în perioada în care oamenii se pregăteau de sărbători, iar pentru familia femeii, Crăciunul s-a transformat într-un moment de suferință greu de imaginat.