Principalul suspect este chiar partenerul său de viață, care ar fi agresat-o repetat, lovind-o până când aceasta a decedat. Evenimentul i-a cutremurat pe vecinii cuplului, care sunt profund marcați de cele întâmplate.
Un nou episod cutremurător zguduie România, chiar înainte de sărbători. O femeie de numai 30 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Hunedoara, locuința pe care o împărțea cu partenerul ei. Conform primelor informații apărute, există suspiciuni că aceasta ar fi fost victima unei agresiuni comise de iubitul său.
În Hunedoara a avut loc o dramă de proporții. O femeie în vârstă de 30 de ani a fost găsită moartă în apartamentul în care trăia alături de concubinul ei.
Autoritățile au pornit o anchetă
La locul tragediei au intervenit autoritățile, care au demarat o anchetă pentru a clarifica împrejurările incidentului.
Primele informații indică faptul că femeia a suferit răni grave, incompatibile cu viața, provocate de persoana care ar fi trebuit să îi fie sprijin și protecție.„Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Hunedoara cu privire la faptul că și-ar fi agresat fizic concubina. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, iar medicii au constatat decesul femeii de 30 de ani. În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor.“, a declarat Iulia Nistor, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cei care îl cunoșteau sunt profund șocați de cele întâmplate. Unii susțin că nu au remarcat niciodată conflicte între cei doi, în timp ce alții recunosc că tensionările dintre parteneri erau uneori evidente.
Vecinii îl descriu pe bărbat ca fiind o persoană calmă și liniștită și mărturisesc că nu s-ar fi așteptat vreodată la un gest atât de extrem.
„Chiar nu mă așteptam la asta. Părea a fi un om liniștit. Cred că motivul ar fi fost gelozia. Ea a lucrat prin Elveția… Aseară cânta muzica tare la ei în apartament. S-au certat și pe urmă s-a produs crima. Eram cu soția în bucătărie și am auzit niște bubuituri. Între ei nu au mai fost certuri“, a povestit un vecin.
În schimb, cunoscuți ai bărbatului susțin că, în trecut, acesta ar fi trimis femeia în străinătate pentru a se prostitua. O tragedie cutremurătoare a avut loc în Hunedoara. Se pare că bărbatul ar fi agresat-o violent până i-a provocat moartea. Vecinii sunt profund șocați de cele întâmplate.