În această seară, de la ora 22:00, în noul episod din serialul „Secrete de familie”, difuzat la Kanal D2, Gulcin, rămasă suspecta principală în cazul uciderii miresei Ferda, este încarcerată, în vreme ce pentru Salim se fac demersuri masive pentru a fi eliberat din arestul Poliției.
Mai este foarte puțin timp până când expiră perioada acordată procurorului Îlgaz de către răpitorii lui Defne, pentru a-l elibera pe Salim, dar și pentru ca acesta să renunțe la ancheta în cazul uciderii Ferdei, și toți cei apropiați procurorului se tem de ce este mai rău
Procurorii decid eliberarea imediată a lui Salim însă continuă să îl urmărească din umbră pe cel care este considerat, în continuare, principalul suspect în cazul morții tinerei Ferda.
Un nou mesaj primit de către Îlgaz din partea răpitorilor pune în alertă întreagă echipa de anchetatori și cu toții sunt convinși că Defne va fi salvată în cel mai scurt timp.
Ce va găsi Îlgaz în locul indicat de răpitorii care o au pe Defne puteți afla în această seară, de la ora 22:00, în noul episod din serialul „Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D2.