Păcănelele distrug vieți, însă în curând acesta ar putea deveni istorie. În toate orașele din România, pe modelul altor state, guvernanții vor să interzică jocurile de noroc în localități, astfel încât să înlăture tentația din calea celor care cad în mirajul banilor ușor obținuți. Proiectul de lege care scoate în afara localităților sălile de jocuri de noroc a fost adoptat marți, 5 septembrie 2023, de senatori.
Proiectul de lege vizează modificarea OUG 77/2009, fiind inițiat de un grup de parlamentari de la PSD și prevede că spațiul dedicat jocurilor de noroc este situat la cel mult 50 de metri de limita teritorială a orașului/municipiului ori a comunei, inclusiv a municipiului București. Conform inițiativei legislative, licența pentru jocurile de noroc se acordă în funcție de numărul de locuitori ai localității, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000
„E boala. Acum trei luni de zile am băgat chiar 12 milioane”, a declarat un bărbat care a căzut în păcatul păcănelelor. Adrian a ajuns pe drumuri din cauza păcănelelor. Cu peste zece ani în urmă a picat în patima jocurilor de noroc, ispitit de mirajul unui câștig uriaș peste noapte. Din păcate, soția a fost neputincioasă în a-l smulge din viciul care avea să le ruineze viața.
„Eu nu am copii, dar cine are copii e foarte greu. E foarte, foarte, foarte greu. Înțelegeți? Și să n-ai să le dai a doua zi de mâncare, ca bărbatul să își bage banii la păcănelile astea”, a declarat soția lui Adrian.
Adrian și soția lui au rămas fără casă din cauza păcănelelor
Păcănelele i-au mâncat lui Adrian toți banii de pe două locuințe, obținuți dintr-o moștenire.
Bărbatul mărturisește că de fiecare dată când trecea pe lângă o sală de jocuri ceda repede tentației și ajungea să petreacă nopți întregi în universul obscur al cazinourilor.Adrian și soția lui stau acum mai mult prin parcurile din Constanța. Viciul bărbatului i-a aruncat pe amândoi în sărăcie și nu le-a mai rămas altceva decât să își imagineze ce soarta ar fi avut dacă nu iroseau banii.
Guvernul și-a anunțat deja intenția de a elimina păcănelele din localități
România a devenit în ultimii ani terenul fertil pentru patronii din industria jocurilor de noroc. În multe localități funcționează mai multe localuri cu păcănele decât farmacii sau dispensare.
Fenomenul a ajuns să îi alarmeze și pe guvernanți, astfel că premierul a anunțat deja intenția de a elimina păcănelele din interiorul localităților. Statisticile arată că în România cel puțin 15% dintre adulți joacă o formă de joc de noroc, iar dependența duce de multe ori la adevărate tragedii. 40% dintre jucători au la un moment dat o tentativă de sinucidere.„Ai speranța că azi la păcănele un leu de pui, mâine el va scoate pui. Speri din tot sufletul ca norocul să te lovească și din o sută de lei să faci o mie de lei și întotdeauna, spre exemplu, în momentul în care pierzi, dorința aia rămâne totuși, pentru că ești hrănit cu ea întotdeauna”, a dezvăluit Gelu Duminică, sociolog. În România funcționează peste 10.000 de agenții de pariuri sportive și peste 70.000 de aparate, cunoscute sub numele de păcănele.