Reality show-ul "Pe banii părinților" revine la Kanal D2, din 6 aprilie, cu un nou sezon plin de situații dramatice de viață, cu și despre tineri care fac alegeri greșite. Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 23:00.

„Pe banii părinților”, sezon nou, din 6 aprilie, la Kanal D2

Desprinsă din realitatea imediată, emisiunea e o succesiune de povești de viață ce curg fără intervenția și interpretările unui prezentator.

Telespectatorii vor trage singuri concluziile și se vor regăși în cele mai diferite situații de familie, în întâmplările de zi cu zi și în întrebările și răspunsurile pe care și le pun părinții, dar și tinerii prinși în vortexul întâmplărilor.

Citește și: Kanal D2, creștere constantă în audiențe! A doua televiziune generalistă din portofoliul Dogan Media a urcat 9 locuri în clasament anul trecut

Inspirată din cazuri reale, emisiunea are în prim-plan poveștile unor tineri care se dovedesc cel mai adesea a fi superficiali, mult prea răsfățați și gata să între în tot felul de situații periculoase, fără a realiza gravitatea faptelor lor. Aceștia consideră că li se cuvine absolut orice, punându-şi pe jar familiile, adesea disfuncționale, iar problemele nu întârzie să apară. Mulți dintre ei sunt adolescenți cu multe visuri, dar care cred că totul se obține mult prea ușor.

Mașinile scumpe, cardurile cu fonduri nelimitate, petrecerile luxoase fac parte din preferințele și dorințele acestor tineri, atrăgându-i într-un vârtej al evenimentelor dramatice pe toți cei din jurul lor.

Citește și: VIDEO Dispută între părinți și diriginte pentru fondul clasei escaladează într-un ordin de protecție între elevi

Nu ratați un nou sezon al emisiunii "Pe banii părinților", începând din 6 aprilie, la Kanal D2.

Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la 23:00, la Kanal D2!