Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut mai mult drept Moș Nicolae, este prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie, zi care în anul 2023 cade într-o miercuri. Peste 800 de mii de români își serbează ziua onomastică cu ocazia acestui praznic din cadrul calendarului ortodox.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pe 6 decembrie

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor.

Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta. Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi

cu dragoste, preamărite.

Şarpele cel viclean, insuflându-mi pofta de a mă asemăna Ziditorului, ca pe un rob m-a răpit; iar prin tine, Preacurată, am fost iarăşi chemat înapoi îndumnezeindu-mă, cu adevărat; că tu, Maica lui Dumnezeu, ai născut pe Cel Ce m-a îndumnezeit pe mine. Sfinte Nicolae Fericite, ucenic adevărat al Stăpânului făcându-te, izbăveşte din cumplitele nevoi şi din moartea amară, pe cei ce aleargă la tine.

Mult Milostive, curăţeşte pe robii Tăi, dându-le iertare de greşeli ca un Bun, pentru mijlocirile cele către Tine, ale slugii Tale, Sfântul Nicolae. Alină-mi tulburarea patimilor, Stăpână şi cârmuieşte-mi viaţa, Preasfântă, Ceea ce ai născut pe Hristos, întru Care s-a întărit inima mea.

Citește și: Rugăciunea către Sfântul Nicolae pe care trebuie să o rostești pe 6 decembrie 2023! Este considerată cea mai puternică

Trăind sub puterea apropiată a Razelor Duhului, ai ajuns purtător de lumină, luminând marginile lumii; înaintea tuturor stând şi izbăvind pe toţi cei ce cu credinţă aleargă la tine. Precum te-ai arătat mai înainte, izbăvind pe tineri de moarte, cuvioase, aşa şi acum miluieşte-mă pe mine, de toată primejdia, de ispite şi de nevoi, preafericite. Strălucit-ai ca o făclie a faptelor bune, preafericite, făcându-te următor prea ales al Stăpânului tău şi fiind chemat, izbăveşti pe cei ce cu bună evlavie şi cu dragoste te măresc pe tine.

Venit-a la tine Stăpânul şi Domnul, Întrupându-Se şi mântuindu-mă, ca un Milostiv, pe mine tot omul. Pentru aceasta strigăm către tine: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, cea cu totul fără prihană. Cu viaţă plină de Dumnezeiască cuviinţă strălucind, de trei ori fericite, de faţă stând, ai izbăvit pe cei osândiţi cu nedreptă judecată să fie ucişi, care strigau Stăpânului Hristos: alt dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem. Cel ce priveşti acum în ceruri, Slava Cea pururea Veşnică şi te desfătezi de Prealuminatele Străluciri ale Razei Celei Negrăite şi Dumnezeieşti, acoperă-mă pe mine cu ocrotirea

ta, cuvioase, preacinstită slugă a lui Hristos. Ca să cauţi chipul tău cel acoperit de nisipul patimilor, Mântuitorule, ascunzându-Te de Puterile cele cereşti şi întrupându-Te din Fecioară, Te-ai arătat celor ce strigă: alt dumnezeu afară de Tine nu cunoaştem.

Cunună de biruinţă ţi s-a pus după vrednicie pe cap, Sfinte Nicolae. Deci, ca un biruitor preaales, izbăveşte pe cei ce te cheamă pe tine. Pe mine cel omorât de greşeli, fericite şi dat la fund de furtunile patimilor, arătându-te, mă izbăveşte la limanul Dumnezeieştii voiri. Spre tine mi-am pus nădejdea mântuirii mele, Maică, pururea Fecioară şi pe tine te pun Ocrotitoare Tare şi Neclintită a vieţii mele.

În Mira, Sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu. Cu tăişul ispitelor sunt tăiat, cumplit fiind înţepat şi de porţile iadului m-am apropiat, de necazuri fiind împresurat; miluieşte-mă cu rugăciunile tale, fericite şi mă ridică pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Citește și: Imagini pentru Moș Nicolae 2023: Cele mai frumoase poze pentru rețelele sociale: „Să ai parte de sănătate, multe realizări și să te bucuri de această zi frumoasă!”

De sclipirile cele fără materie ale Luminii Celei Neapuse fiind luminat, smulge pe cei chinuiţi din întunericul necazurilor şi povăţuieşte la lumina veseliei pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri. Roagă pe Hristos, Fiul tău şi Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, să izbăvească cu Cinstit Sângele Său pe cei încercaţi de cumplite greşeli şi de înşelăciunea şarpelui; pe cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Sursa: Doxologia.ro