Carnet de conducere pierdut: ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut permisul de conducere? Acest eveniment neplăcut se poate întâmpla oricui, însă tot ceea ce trebuie să știe șoferii este că există o soluție. În cazul în care vă aflați într-o astfel de situație, trebuie să începeți demersurile legale pentru a obține un nou document de la autorități.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut certificatul de naștere?

Carnet de conducere pierdut. Cum pot obține unul nou?

Eliberarea unui duplicat al permisului de conducere românesc în situația în care ați pierdut permisul se face prin aceeași procedură prin care se eliberează un nou permis, fie că a fost pierdut sau furat. Singura diferență o face fișa medicală. În cazul celor care solicită un nou permis pe motiv că l-au pierdut sau că a fost deteriorat, nu mai este obligatorie fișa medicală, însă noul permis va avea aceeași dată de expirare cu cel pe care îl înlocuiește.

Primul drum pe care trebuie să îl faceți este la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), acolo unde trebuie să urmați o procedură specială pentru a obține un nou duplicat al acestui document. Procedura este valabilă doar pentru permisul de conducere obținut în România și este important de menționat că se eliberează doar pe perioada de valabilitate a documentului inițial.

Cu ce acte trebuie să vă prezentați la DRPCIV?

Iată care sunt actele necesare pentru obținerea unui duplicat al permisului de conducere auto:

- actul de identitate în original și copie;

- declarația pe propria răspundere pentru pierderea permisului auto sau furtul acestuia, după caz;

- cererea solicitantului, care se obține și se completează în format electronic la ghișeu;

- dovada plății contravalorii permisului de conducere, în valoare de 89 de lei (poate fi achitată cash la ghișeu ori prin orice altă metodă de plată online prin Internet Banking);

- permisul în original (pentru persoanele care au permisul deteriorat sau expirat).

Cât te costă eliberarea unui duplicat al permisului auto?

Pentru a obține un noi permis de conducere trebuie să plătiți o taxă de 89 de lei.

Suma poate fi plătită prin Internet Banking, virament bancar, mandat poștal sau numerar. Dovada plății poate fi făcută și pe site-ul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor la acest link: https://www.drpciv.ro/drpciv-payment.

Legislația în vigoare spune că pierderea, furtul sau deteriorarea carnetului de conducere trebuie anunțată în cel mult 48 de ore. În lipsa carnetului, se va elibera o adeverință pe baza căreia puteți conduce până la eliberarea permisului nou.

Șoferii care nu declară pierderea sau furtul permisului auto si nu solicită un nou document pot fi sancționați cu 4 sau 5 puncte amendă. Cu alte cuvinte, dacă vă aflați într-o asemenea situație, trebuie să anunțați lipsa permisului de conducere în timp util, altfel puteți fi amendați cu până la 725 de lei.

Sursă: impact.ro, promotor.ro