Politicienii, în special cei care sunt în cărți pentru alegerile prezidențiale, nu au ratat ziua de Sfânta Maria pentru a fi aproape de electorat. Unii s-au trezit să vadă răsăritul la mare, alții și-au făcut apariția în biserică. Reporterul Diana Buzea știe mai multe despre acest subiect și a venit cu toate detaliile în cadrul jurnalului NEWSTIME.
„Candidații care vor să ajungă la Palatul Cotroceni pentru a ocupa cea mai înaltă funcție din stat au început demersurile cu o vizită la biserică.
Premierul Marcel Ciolacu, al cărui anunț privind candidatura la prezidențială este așteptat în câteva zile, a mers joi la Mănăstirea Văratec din județul Neamț și a participat la slujba de acolo. Pioasă a fost, să știți, și Diana Șoșoacă, dar la un alt lăcaș de cult. Aceasta a mers în Constanța și s-a fotografiat alături de mai mulți bebeluși care urmau să fie botezați. Pe litoral a ajuns și Elena Lasconi, cu papucii în mână și a început ziua cu o plimbare pe plajă, apoi s-a așezat în tribune pentru a urmări spectacolul
oferit de corul madrigal. În fine, singurul care a urmărit festivitățile organizate cu ocazia Zilei Marinei a fost Nicolae Ciucă”, a declarat reporterul NEWSTIME.