În cadrul emisiunii „Play IT”, ea a subliniat cât de important este ca oamenii să se accepte așa cum sunt. Iată ce a spus artista despre iubirea de sine și despre cât de importantă este în procesul fiecărui individ.

Monica Anghel, despre perioada în care se lupta cu kilogramele în plus

Monica Anghel a vorbit despre importanța acceptării de sine și a iubirii de sine.

Ea consideră că, în fiecare dimineață, ar trebui să ne privim în oglindă și să ne apreciem așa cum suntem, indiferent de aspectul fizic.

„Din punctul meu de vedere, trebuie să ne trezim în fiecare dimineață, să ne uităm în oglindă și să ne spunem nouă că suntem minunați așa cum suntem. Grași, slabi, înalți, scunzi. Avem cel mai de preț dar pe care îl putem avea, viața, care este una singură.

De ce să stăm să ne gândim la ce spun ceilalți despre noi. De ce să stăm să ne gândim ce aș mai putea să fac ca să fiu validat de cel din fața mea? De ce să ne gândim în permanență ce filtre să mai adaug. Când spun filtre nu mă refer doar la cele din telefon, mă refer la orice fel de filtru. Important este să ne iubim noi pe noi, să fim bine, noi așa cum suntem.”,
a spus Monica Anghel.

Citește și: Roxen a vorbit despre emoțiile ei, în cadrul emisiunii, Play IT. Cât de mult o ajută muzica pe artistă: „Nu puteam să gândesc limpede”

Monica Anghel a spus că, deși oamenii îi recunoșteau talentul, criticile legate de greutatea ei nu au avut un impact semnificativ asupra stimei de sine. Chiar și în momentele în care era percepută ca fiind „grasă”, avea încredere în propria frumusețe și se considera o femeie atrăgătoare. 

„Eu din fericire am prins și lucrurile de dinainte de '89. Înainte de '89 nu existau lucrurile acestea. Eu mi-am început viața fără niciun fel de filtru, drept pentru care nici nu m-a interesat. Eu eram conștientă de darul meu, dar despre mine toată lumea spunea că sunt foarte talentată, dar sunt foarte grasă și că trebuie să slăbesc. Am făcut niște greșeli din punctul acesta de vedere, dar, până la urmă nu a contat ceea ce spunea lumea. Eu și când eram grasă aveam foarte multă încredere în mine și mă vedeam o femeie foarte frumoasă. Eram o femeie foarte frumoasă. Eu cu mine, pentru mine, în rest ceea ce spuneau ceilalți nu conta.”, a mai spus Monica Anghel.

Monica Anghel nu a ascultat de gurile rele

Monica Anghel a vorbit despre oamenii răi, care, din punctul ei de vedere au existat mereu. Ea consideră că trebuie să se axeze pe energia pozitivă și să nu asculte de nimeni. 

Citește și: Cu ce problemă se confruntă Ana Morodan, la un an de la accidentul rutier: „Acum fac un milion de tratamente”

„Oamenii răi au existat dintotdeauna și vor exista întotdeauna, iar asta este alegerea lor. Aceasta este alegerea lor să fie răi, alegerea mea este să nu îi bag în seamă. Ei trăiesc în vibrația lor joasă și eu trăiesc în vibrația mea înaltă. Niciodată nu m-am comparat cu nimeni. E cea mai mare greșeală, eu sunt eu, altcineva este altcineva. Nu avem cum, nu se poate.”, a mai spus Monica Anghel.