Eva Pavel, cel mai cunoscut consilier medical din România și gazda emisiunii "Apel la consilier", difuzată la Kanal D, și-a extins activitatea de consiliere în Spania, pentru a oferi românilor de acolo și nu numai acces rapid la serviciile spitalelor din Turcia. Acesta a fost un pas firesc în activitatea cunoscutului consilier medical, având în vedere experiența vastă și poveștile de viață cu care s-a întâlnit de-a lungul celor peste 10 ani de activitate în care a luat contact cu multe comunități de români din întreaga lume.
" Am alcătuit o platformă dedicată pacienților din Spania care doresc să acceseze serviciile medicale din Turcia, am achiziționat un număr de telefon local, astfel încât costurile de telefonie să nu aibă extra taxe pentru cetățenii din Spania, am alcătuit o echipă vorbitoare de limbă spaniolă, pregătită să primească dosarele medicale în limba spaniolă, am comunicat cu toate spitalele partenere din Turcia și m-am asigurat că pacienții vor beneficia de toată implicarea lor pentru soluționarea problemelor de sănătate, indiferent din ce colț al lumii aduc acești pacienți.
Eva Pavel nu crede în granițe atunci când vine vorba de ajutor acordat celor în suferință.
În toți acești ani de activitate în slujba oamenilor, cunoscutul consilier medical a acumulat un "bagaj" extrem de valoros de informații medicale și are acces la servicii medicale de top, informații despre tehnologii performanțe și beneficii ce pot facilita și ușura enorm suferință celor care apelează la ea.Pe Eva Pavel o puteți urmări în fiecare duminică, de la ora 10:30, la cârma emisiunii "Apel la consilier", difuzată la Kanal D, pentru a afla care sunt cele mai revoluționare tratamente de care pot beneficia pacienții romani și cei străini în clinici și spitale
de renume din străinătate.