Gabriela Lucuțar a lămurit întreaga situație și „misterele” care s-au adunat în jurul înmormântării lui Silviu Prigoană. Celebrul afacerist s-a stins din viață pe data de 12 noiembrie, în timp ce se afla la un restaurant din Bran. La doar o zi după deces, miercuri, 13 noiembrie, Silviu Prigoană a fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București. Toate serviciile funerare au avut loc în mare secret, iar cea care s-a ocupat a fost chiar Gabriela Lucuțar, cunoscută drept „Regina Întunericului”.
Silviu Prigoană și Gabriela Lucuțar au vorbit despre înmormântare chiar cu puțin timp înainte de moartea acestuia, mai exact cu o săptămână înainte. „Regina Întunericului” a simțit că omul de afaceri se pregătea pentru ce e mai rău, chiar dacă nu dădea niciun semn.
Mihai Ghiță: A fost diversiune sau nu în cadrul înmormântării lui Silviu Prigoană?
Gabriela Lucuțar: A fost dorința lui Silviu Prigoană. Eu și Honorius i-am îndeplinit dorința. Mi-am făcut doar meseria, pe care am făcut-o bine.
Mihai Ghiță: Planul pentru ziua înmormântării a fost făcut cu Silviu Prigoană sau cu familia?
Gabriela Lucuțar: Noi toți.
Mihai Ghiță: Ați avut o discuție cu Silviu Prigoană înainte. Cumva, el s-a așteptat, știa ce va veni și ați avut o discuție despre această ultimă zi. Ați vorbit despre moarte cu Silviu?
Gabriela Lucuțar: Da, despre ultima zi. I-am și spus că nu ne mai întâlnim, dacă vorbim numai despre moarte, nu ne mai întâlnim. Parcă simțea. Nu sunt fabulații, nu e o diversiune. Oamenii curați sufletește simt că vine și vremea.
Gabriela Lucuțar a vorbit cu Prigoană, chiar în ziua în care a murit: „N-am crezut”
Gabriela Lucuțar i-a dezvăluit lui Mihai Ghiță că a vorbit cu omul de afaceri chiar în ziua în care și-a dat ultima suflare. Nu ar fi bănuit nicio clipă că aceea va fi ultima dor conversație. A fost înștiințată de moartea acestuia chiar de Honorius, fiul lui Silviu Prigoană, însă inițial a crezut că este o glumă.
Mihai Ghiță: Pare că discuția a fost foarte recentă înainte ca el să plece la munte.
Gabriela Lucuțar: Din păcate, da. Cu o săptămână (n. red. înainte să moară). Eu nu am crezut (n. red. când a aflat că Prigoană a murit). Eu veneam de la Brașov, știam că e acolo. Nu am crezut. Am vorbit și în ziua aceea, dar despre altceva. Era un om minunat, ca prieten, ca om. Dumnezeu îi ia pe oamenii buni, pentru că are nevoie de ei acolo. Eu pătrund cumva în sufletul oamenilor și pătrund în sufletul oamenilor buni. Eu dacă nu am o conexiune cu un om bun, mă retrag.
Mihai Ghiță: În ultima discuție cu Prigoană, ați simțit ceva?
Gabriela Lucuțar: Nu, în ziua aceea nu. Nici n-am crezut. Când am fost anunțată de Honorius, eu i-am zis „Sună-mă în 5 minute, să îți revii, că glumele astea nu se fac”. Era un tip cu o energie minunată. Îmi pare atât de rău de el.
Ce spunea Silviu Prigoană despre înmormântarea lui: „Dacă nu se va întâmpla așa, vă bântui!”
Gabriela Lucuțar a răspuns la întrebarea care stătea pe buzele tuturor. Ea a mărturisit că a organizat înmormântarea lui Silviu prigoană așa cum el și-a dorit. „Regina Întunericului” s-a arătat mulțumită de modul în care totul s-a desfășurat și a subliniat faptul că mereu va pune dorințele persoanelor decedate pe primul loc.
Mihai Ghiță: Vrei să fiu eu vocea poporului în cazul ăsta, de ce toată lumea are atâtea întrebări. Tuturor li s-a părut că a fost așa pe un „repede înainte”. Înțeleg de la voi că asta a fost dorința.
Gabriela Lucuțar: 100%. Mie mi-a spus clar că așa vrea. Mi-a spus: „Așa vreau și dacă nu se va întâmpla așa, vă bântui!”. Eu, în glumă, i-am spus că sunt bântuită de toți.
Mihai Ghiță: Dacă venea cineva cu declarațiile acestea atunci, poate dacă familia era un pic mai deschisă, poate dacă Honorius venea și spunea că asta era dorința tatălui, nu se crea un întreg mister în jurul înmormântării.
Gabriela Lucuțar: A fost așa cum v-am povestit. Omul acela a fost înmormântat, când și unde a fost tot parte din dorința lui. Dacă nu era presa, omul ăsta oricum așa voia, așa și-a dorit. Omul ăsta dacă mi-ar fi spus săi iau cenușa și să o duc pe Lună, făceam ceva, trimiteam cu o săgeată. Pentru dorința celui care pleacă, pentru mine este poruncă, nu împotriva legilor. Facem totul așa cum trebuie. Acum este normal să se facă tot felul de speculații. Eu sunt foarte mulțumită. A ieși așa cu, și-a dorit și n-a ieșit nimic greșit. A plecat și ultimul moment a fost tot în stilul dânsului. Probabil că și faptul că mi-a spus asta știa că v face mai multă agitație decât dacă ar fi făcut ceva obișnuit, dacă l-ar fi văzut lumea.