Acesta a pus pericol siguranța națională a țării noastre. Incidentul a avut loc în timpul unei conferințe pro-europene organizate în Timișoara, unde spionul a fost prins în flagrant.
Citește și: VIDEO Întârzieri și probleme tehnice la livrarea trenurilor noi în România. Doar 3 din 37 sunt în circulație
Potrivit anchetatorilor, datele clasificate pe care le-ar fi transmis Moscovei au fost obținute grație funcției sale și a contactelor de la vârful sistemului de securitate moldovean.
Spionul, identificat ca Bălan Pozan, un expert în contraspionaj cunoscut pentru criticile sale la adresa agenților ruși și a KGB-ului, a fost monitorizat de autoritățile române timp de mai multe luni. Acesta a fost capturat în Timișoara, unde participase la o conferință universitară cu tematică pro-europeană, care, în realitate, s-a dovedit a fi un paravan pentru activitățile sale de spionaj.
Reținerea sa a fost posibilă datorită cooperării strânse dintre serviciile de informații românești (SRI și SIE) și cele europene partenere, dar și datorită contraspionajului din Republica Moldova, care a transmis Bucureștiului detalii despre activitățile suspecte ale lui Bălan.
Recent, Republica Moldova a interzis accesul pe teritoriul său a doi cetățeni ruși suspectați de apartenență la serviciile secrete rusești, ceea ce indică o intensificare a eforturilor de contraspionaj în regiune.