Colegul nostru, Daniel Savopol, aflat la fața locului, ne-a transmis o atmosferă încărcată de pace, liniște și credință. În ajunul proclamării oficiale, pelerinii au venit din toate colțurile țării, aducând cu ei povești impresionante despre modul în care Sfântul Arsenie Boca le-a schimbat viețile.

Citește și: VIDEO Fasole cu ciolan pe bază de voucher la Slatina. Tradiția națională adaptată austerității și controalelor

Mulți dintre aceștia au mărturisit că au primit ajutor în probleme legate de sănătate sau familie, iar unii dintre cei mai în vârstă au povestit că l-au cunoscut personal pe părintele Arsenie și că sprijinul său continuă să îi însoțească chiar și din ceruri.

Daniel Savopol a remarcat lacrimile și zâmbetele credincioșilor, reflectând o energie aparte ce învăluie locul. O doamnă din Sibiu a exprimat cuvintele care par să rezume sentimentele tuturor: „Pe Sfântul Arsenie Boca l-am canonizat eu cu ani în urmă în inima mea.”

Mâine, în ziua oficială a canonizării, sunt așteptați aproximativ 15.000 de pelerini pentru a celebra acest moment deosebit în istoria spirituală a României.