Peste 60% din această investiție de peste 8 milioane de euro a fost deja desființată pentru a face loc viitoarei autostrăzi Sibiu-Brașov, iar restul pistei pare să aibă aceeași soartă.
Magie pe banii românilor- uite pista, nu e pista
Situația ridică semne de întrebare privind coordonarea dintre instituțiile statului: o instituție construiește, iar alta demolează fără o comunicare clară și fără o planificare unitară.
Reprezentanții proiectului au declarat că, deși investiția a fost realizată din fonduri europene, refacerea pistei va fi finanțată din bani de la stat, adică din buzunarul contribuabililor. Astfel, o investiție costisitoare este practic ștearsă de pe hartă în doar câteva luni, iar bicicliștii rămân fără o infrastructură sigură.
Nemulțumirile utilizatorilor pistei sunt mari. Aceștia reclamă risipa banilor și deciziile luate fără logică, dar și lipsa unei alternative sigure pentru deplasarea cu bicicleta. Unii spun că pista a fost realizată doar pentru a cheltui banii europeni, fără o viziune pe termen lung. Siguranța bicicliștilor este pusă în pericol, aceștia fiind nevoiți să circule printre mașini, cu riscul de accidente grave.
Până în prezent, autoritățile nu au găsit o soluție viabilă pentru această problemă, iar CNIR nu a oferit un punct de vedere oficial.
Pista de biciclete rămâne astfel doar o amintire, iar utilizatorii săi sunt trimiși înapoi pe drumuri periculoase, în așteptarea unei soluții care întârzie să apară.