În contextul în care tot mai multe zboruri sunt întârziate sau anulate în această perioadă aglomerată a vacanțelor, tot mai mulți călători caută alternative de transport, unele dintre ele fiind neașteptate și costisitoare. 

Cât costă să ajungi în Grecia cu ridesharingul

O cursă de ride-sharing din București până în Salonic poate ajunge la peste 4.000 de lei, iar pentru destinații populare precum Thasos sau Halkidiki, prețurile sunt similare sau chiar mai mari, ajungând până la 4.700

de lei. Pentru o familie, aceste sume pot acoperi costurile combustibilului pentru întregul concediu sau pot fi folosite pentru achiziționarea mai multor bilete de avion pe aceleași rute.

Citește și: Alertă în Grecia: un pește toxic se răspândește rapid în apele mării și poate mușca turiști. Medici avertizează: „Conține o toxină foarte periculoasă”

Cu toate acestea, există și avantaje în călătoria cu mașina prin ride-sharing: transferul este direct, fără escale, iar pasagerii pot fi preluați chiar din fața casei, oferind un confort sporit în comparație cu

alte mijloace de transport.

Un exemplu concret a fost o cursă introdusă recent în aplicație de o bucureșteancă, care a propus o călătorie din Băneasa până în Salonic pentru suma de 3.800 de lei, o călătorie estimată la 10 ore. Postarea unui print screen cu această ofertă pe rețelele de socializare a generat numeroase reacții și discuții în rândul internauților, evidențiind atât interesul, cât și scepticismul față de această metodă de transport.