Deși ziua de muncă ar trebui să se încheie după cele 8 ore stabilite, realitatea este cu totul alta: angajații rămân la birou, rezolvă sarcini de acasă sau răspund la telefoane și e-mailuri chiar și după terminarea programului.
Muncim mai mult pe aceiași bani
În practică, ziua de muncă se prelungește frecvent din cauza unor situații neașteptate sau a unor solicitări de ultim moment.
Pentru unii, această situație devine extremă, cu ore suplimentare ce pot ajunge chiar și la 100 de ore pe săptămână. Chiar și o oră în plus pe zi, repetată de luni până vineri, înseamnă aproape o lună în plus de muncă pe an.
Orele suplimentare – muncă neplătită și presiune socială
Problema devine și mai gravă atunci când orele suplimentare nu sunt plătite, deși legea prevede acest lucru. Mulți angajați se confruntă cu situații în care trebuie să rămână peste program fără a primi compensații financiare.
De exemplu, în domeniul ospitalității, ultimul client poate decide când se încheie ziua angajatului, iar angajatul este obligat să se conformeze pentru a nu părea mai puțin dedicat decât colegii săi.Această disponibilitate permanentă este adesea confundată cu performanța și loialitatea față de companie.
Specialiștii în resurse umane avertizează că angajații care reduc orele suplimentare sunt percepuți ca fiind mai puțin implicați, mai puțin performanți și mai puțin loiali.În esență, problema este una de cultură organizațională. Presiunea pentru a munci mai mult nu ar trebui să fie confundată cu o performanță reală. Disponibilitatea permanentă nu trebuie să devină o normă, iar angajații trebuie protejați de așteptările nerealiste privind timpul de lucru.
Situația din România reflectă o tendință mai largă. De exemplu, compania Mercedes-Benz a implementat un plan prin care angajații sunt obligați să lucreze mai multe ore pentru același salariu, în încercarea de a reduce costurile și de a crește productivitatea.
