Familia susține că Sabrina a fost consultată în mai multe spitale, însă nu ar fi primit la timp tratamentul necesar. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Mamă a doi copii, moartă după o posibilă mușcătură de păianjen în Italia. Familia cere clarificări
Femeia locuia în Ostia, iar problemele de sănătate ar fi început în septembrie, când a observat o leziune la nivelul coapsei.
La prima prezentare la camera de gardă a Spitalului Grassi din Ostia, medicii i-ar fi prescris antibiotice și ar fi externat-o. Cum simptomele au continuat, femeia a cerut ajutor și în alte spitale, însă tratamentele recomandate nu ar fi avut efect. Starea ei s-a agravat, iar la un moment dat avea nevoie de cârje pentru a se deplasa.
În urma unei alte consultații, i s-ar fi recomandat să facă investigații fără a fi internată. Două zile mai târziu, Sabrina a fost preluată de urgență cu ambulanța și internată la terapie intensivă. A murit după o perioadă de suferință, iar familia afirmă că ar fi fost vorba despre o infecție gravă.
Primele ipoteze indică posibilitatea ca femeia să fi fost mușcată de un păianjen violonist, a cărui mușcătură poate provoca complicații severe.
Cauza exactă a morții nu a fost însă confirmată. Poliția a deschis un dosar pentru omor din culpă și a dispus efectuarea unei autopsii. Familia cere clarificări și dreptate, în timp ce anchetatorii încearcă să stabilească dacă diagnosticul și îngrijirile medicale acordate au fost adecvate.