Florin Laza a condus comuna Belinț vreme de 12 ani, fiind ales pentru trei mandate consecutive. Vestea dispariției sale a fost anunțată și de organizația PNL Timiș, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei.

Tristețe în PNL Timiș! Florin Laza, fostul primar al comunei Belinț timp de 12 ani, s-a stins din viață

Conform primelor informații, fostului primar Florin Laza i s-a făcut rău acasă.

Soția acestuia a sunat la 112, iar un echipaj medical a ajuns la fața locului. În ciuda eforturilor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Florin Laza a fost ales primar al comunei Belinț în anul 2008 și a obținut alte două mandate, în 2012 și 2016. Înainte de a intra în administrația locală, a lucrat în poliție, de unde s-a pensionat.

În 2020 a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat, iar conducerea primăriei a fost preluată de Laurențiu Tîrziu.

Organizația PNL Timiș a transmis un mesaj în memoria fostului edil, amintind de anii petrecuți la conducerea comunei și de implicarea să în activitatea partidului.

Citește și: VIDEO Primarul din Slănic Moldova, prins în flagrant în timp ce ar fi primit 6.000 de euro mită

„Îi păstrăm respectul pentru anii dedicați comunității și pentru implicarea în activitatea organizațiilor liberale din Belinț și din județul Timiș. Suntem alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au cunoscut și prețuit”, au transmis reprezentanții PNL Timiș, potrivit paginadetimis.ro

Primăria Comunei Belinț a trimis de asemenea un mesaj emoționant pe rețelele sociale, după anunțul trecerii la cele veșnice a fostului primar Florin Laza:  „Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a domnului Gheorghe Florin

Laza, fost primar al Comunei Belinț în perioada 2008–2020. În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Florin Laza a lucrat și în Poliție înainte de a se concentra asupra administrației publice, însă s-a pensionat. Ulterior, Florin Laza a condus Primăria Belinț timp de 12 ani, între anii 2008 și 2020.

În această perioadă, fostul primar a reușit să câștige trei mandate consecutive, la alegerile locale din 2008, 2012 și 2016.